Adi Mutu îl pune la zid pe Miriuţă, după remiza cu FCSB. Ce critici îi aduce antrenorului dinamovist
21.02.2018, 23:51Dinamo a ratat dramatic victoria în derby-ul cu FCSB, fiind egalată la ultima fază, iar fostul oficial al alb-roşiilor, Adrian Mutu, crede că Vasile Miriuţă este principalul vinovat pentru rezultatul final. De asemenea, "Briliantul" îl critică pe antrenorul "câinilor" şi pentru modul în care a gestionat transferurile din această iarnă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Deşi a condus cu 2-0 până în minutul 84, Dinamo a fost nevoită să se mulţumească doar cu un egal, scor 2-2, în faţa marii rivale. Schimbările lui Miriuţă i-au ajutat pe roş-albaştri să revină, crede Adi Mutu.
"Ar fi meritat să câştige. 90% din meci au jucat bine, au jucat atât cât trebuie ca să dea două goluri. Eu cred că schimbările făcute nu au fost cele mai inspirate. Hanca nu e în momentul cel mai fericit al carierei lui. Nu are atitudinea corectă, se întâmplă ceva cu el. Mental nu e la cel mai bun nivel, iar asta s-a văzut.
Despre Palic cred că nu e pregătit și nu se putea ridica la nivelul unui meci contra Stelei, care poate să marcheze în orice moment și care are jucători foarte buni. Cred că Miriuță trebuia să introducă un jucător de echilibru, de forță, care să fi ținut piept atacurilor Stelei. Monroy era mult mai indicat decât Palic, care, în momentul de față, e o umbră față de jucătorul din sezonul trecut. Dar, dacă va fi la 100%, poate să ajute pe Dinamo. E un fotbalist foarte bun", a declarat managerul sportiv al FRF, la emisiunea "Fotbal Club", de la Digi Sport.
Mutu nu l-a iertat pe Miriuţă nici pentru faptul că a forţat plecările de la echipă ale lui Rivaldinho şi Filipe Nascimento, jucători aduşi în Ştefan cel Mare de fostul internaţional.
"Eu pe Rivaldinho nu l-aş fi dat. Mi-a plăcut şi îmi place mult. Cred că situaţia lui a fost gestionată greşit, mai ales după ce am plecat noi (Mutu şi Cosmin Contra - n.r.), pentru că atunci când eram noi, el era unul dintre golgheterii echipei.
În cazul lui Nascimento, cred că a înţeles greşit ce se vrea de la el. Trebuia să joace aşa cum a făcut-o în primele două-trei etape, în faţa apărării, gen unul care îţi face jocul, precum Busquets. Probabil nu trebuia să accepte să joace mai sus, acolo se pierde. Nu are explozia necesară pentru a face diferenţa între linii", a explicat oficialul federaţiei.
Totuşi, Mutu este încântat de revenirea lui Gabi Torje la Dinamo, mai ales că mijlocaşul a marcat deja de două ori: "Torje e într-o creștere de formă. Când va fi 100% pregătit, va fi foarte bun. E cel mai inspirat transfer al lui Dinamo. Se vede că are ceva în plus şi că e jucător de echipa naţională de mulţi ani".
Etichete: liga 1 , dinamo , derby , dinamo - steaua , adi mutu , miriuta , vasile miriuta , adi mutu dinamo , fcsb , dinamo fcsb , mutu miriuta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...