Video Acka, ghinionistul sezonului. "Nu mai vreau să joc cu CFR, cine știe ce se mai întâmplă"
02.03.2016, 19:28Stephane Acka a încheiat cu probleme sezonul regulat și nu îşi mai doreşte să joace cu CFR Cluj. Fundașul Craiovei a ajuns la spital, după ce a fost lovit de propriul portar în meciul cu ardelenii și a suferit o comoție. Ivorianul speră să-și revină cât mai repede și nu îi poartă pică lui Cătălin Straton.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Din fericire, arăt mult mai bine după 3 zile de la accidentare. Mă bucur că mai văd ceva, pentru că prima zi a fost, m-am speriat foarte tare, dar merci lui Dumnezeu și merci doctorului. Cu ajutorul lui, cu gheață și niste medicamente, arăt bine acum", a declarat Stephane Acka.
"Nu sunt supărat pe Cătălin, că am văzut faza. Eu imediat m-am speriat și am fost supărat pe el pentru că am avut mereu ceva. Anul trecut m-am accidentat, mi-am rupt meniscul, tot cu el m-am lovit la ochi și la momentul ăla am fost supărat că am crezut că el m-a impins, dar m-a împins Cristian Lopez din spate. Cred că n-a făcut-o cu intenție, dar asta e. Am avut ghinion", a adăugat fundașul ivorian.
Acka nu are cele mai bune amintiri din disputele cu ardelenii. În meciul tur, s-a accidentat în timp ce încerca să blocheze un șut al lui Cristian Lopez. Atunci, a suferit o ruptură de menisc și a avut nevoie de o pauză de două luni pentru a reveni pe teren.
"Glumeam și spuneam că nu mai vreau să joc cu CFR, pentru că poate se întâmplă altceva dacă jucăm cu CFR, dar vedem ce va fi. Sper să fie OK pentru mine și ca ochiul să se refacă cât mai repede", a mai spus Acka.
Fotbalistul de 25 de ani a evoluat in 14 meciuri pentru CSU în această ediție de campionat.
Etichete: accidentare acka , video accidentare acka craiova , acka cfr , video acka , video acka craiova accidentare , video accidentare acka straton , video accidentare acka craiova - cfr , video craiova - cfr cluj 0-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...