Aceasta ar fi echipa care îi transferă "la pachet" pe Gnohere şi Tănase. Becali i-ar fi găsit deja înlocuitor "Bizonului"
28.09.2018, 21:47În direct la Digi Sport, Becali a anunţat aseară că Gnohere şi Tănase ar fi foarte aproape de un transfer în Arabia Saudită. Al Faisaly, echipa lui Mircea Rednic, ar fi formaţia interesată de cei doi jucători.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Dacă pentru Man, Coman şi Moruţan visează la zeci de milioane, Tănase şi Gnohere, ceilalţi doi jucători de export din lotul lui Dică, sunt disponibili pentru un preţ mai "domestic". În direct la Fotbal Club, patronul FCSB a anunţat aseară că o echipă din Arabia Saudită e gata să dea 12 milioane de euro pentru cei doi. "Eu am cerut 15, dar sunt mulţumit şi cu 6 milioane pe fiecare", a punctat Gigi.
Conform informaţiilor oferite de ProTV, Al Faisaly, clubul lui Rednic ar fi interesat de cei doi. Chiar dacă în ultima perioadă între "Puriu" şi "Bizon" au fost mai multe momente tensionate, cei doi "înţepându-se", se pare că lucrurile se îndreaptă spre reconciliere. Rednic l-a adus pe Gnohere în România, iar acum e gata să parieze din nou pe el.
În măsura în care va pleca golgheterul FCSB, Becali are deja soluţia pentru înlocuirea lui: Fortes, de la Gaz Metan. În august, înainte de meciul direct, patronul roş-albaştrilor anunţa în direct la Digi Sport că portughezul va ajunge în iarnă sub comanda lui Dică.
"El e jumătate al lui Braga. Ei acum trebuie să întrebe, dacă vrea şi Braga. 35% are Gaz Metan, 5% mai are nu ştiu cine. E împărţit el", a spus Becali la Digi Sport acum trei luni, pentru ca apoi să vorbească despre calităţile fotbalistului dar şi de clauza "a la Gnohere": "Mi-a plăcut lejeritatea lui. Aleargă foarte bine cu mingea la picior. După ce vine din vacanţă, îl pun pe cântar. Dacă nu scade 5 kilograme, îi dau doar jumătate din salariu. Nu vreau să păţesc ca în cazul lui Gnohere".
Etichete: tanase transfer , transfer tanase , gnohere , gnohere rednic , gnohere arabia saudita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...