Exclusiv "A făcut ceva din proprie inițiativă și nu i-a ieșit!" Dică, taxat pentru gestul "rebel" care l-a înfuriat pe Becali
24.12.2018, 21:38Gigi Becali l-a criticat în termeni duri pe Nicolae Dică, după ce FCSB a pierdut derby-ul cu CFR Cluj, scor 0-2. Tehnicianul care ulterior și-a dat demisia l-a enervat pe finanțator după ce a decis să îl schimbe pe Olimpiu Moruțan, deși acesta a fost trimis în teren la pauză.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În plus, un alt om de atac, Dennis Man, a fost înlocuit cu un fundaș de bandă, Alexandru Stan, pe care Becali îl criticase după meciul cu Botoșani, când Golofca l-a ridiculizat și a marcat.
"Cred că i-a luat cineva mințile lui Dică. Batjocură din partea antrenorului. Păi trebuie să își dea demisia, normal, dacă vrea. A întrecut orice măsură... să-l scoți pe Man, Moruțan și să-l bagi pe Stan?... Deja înseamnă că nu știu... Păi înseamnă că am înnebunit eu (n.r.: să-l scot pe Moruțan și să-l bag pe Stan), eu nebun nu sunt", spunea Gigi Becali, imediat după meci.
Decizia lui Nicolae Dică a-l schimba pe Olimpiu Moruțan a fost comentată și de Gabi Balint.
"Eu cred că Dică a făcut schimbarea, puțin forțat, și din cauza eliminării. S-a gândit totuși să bage un fundaș stânga care să urce pe bandă, să desfacă jocul, să vină cu centrări. Cred că la asta s-a gândit. Însă, sincer, m-a surprins și pe mine înlocuirea lui Moruțan, cel pe care l-a băgat la pauză și, din câte m-am mai interesat și eu, nu ar fi avut o evoluție slabă cât timp ar fi fost pe teren", a spus și Gabi Balint.
Nicolae Dică nu a făcut schimbarea cerută de Gigi Becali
Gigi Becali a dezvăluit, în direct la Digi Sport, că în timpul derby-ului cu CFR Cluj a cerut o schimbare. Finanțatorul FCSB ar fi vrut ca Dragoș Nedelcu să fie schimbat cu Raul Rusescu. Cerința lui Gigi Becali a fost ignorată de Nicolae Dică și în condițiile în care FCSB a rămas în 10 oameni, după ce Mihai Roman a fost eliminat.
"A făcut și el, prima dată, ceva din proprie inițiativă și nu i-a ieșit. Probabil că a mizat pe faptul că e calea cea mai bună pentru a câștiga meciul, mai ales cu un om în minus. Era greu, nu era ușor. A mers pe mâna lui și, pe undeva, a pierdut pe mâna lui. Adică, mai bine pierd pe mâna mea decât să pierd pe mâna altuia. Poate fi un antrenor bun pe viitor", a mai spus Gabi Balint.
Gigi Becali: ”Am cerut o schimbare. Să intre Rusescu în locul lui Nedelcu, să jucăm 4-1-4-1"
"Așa e, am cerut o schimbare, cu mult înainte să fie cartonașul roșu. Să intre Rusescu în locul lui Nedelcu, să jucăm 4-1-4-1. Putea să facă orice, dar să nu îl scoată pe Moruțan, ca să îți bați joc de copilul ăla, ca să plângă. A scos doi atacanți și a băgat un atacant. Man nu jucase rău. Ca să vedeți că nu e chiar așa, că face el, Becali, toate schimbările. Nu se poate schimba nimic", a spus Becali în exclusivitate la Digi Sport Special.
Raul Rusescu a intrat pe teren în minutul 82 al derby-lui, dar nu l-a schimbat pe Dragoș Nedelcu, ci pe Olimpiu Moruțan.
Etichete: nicolae dica , gabi balint , gigi becali , dennis man , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...