A câștigat titlul cu Farul, iar acum este la mare căutare în Europa
articol scris de Digi Sport18.06.2023, 13:39
Unul dintre jucătorii de bază de la Farul în ultimul sezon a fost Louis Munteanu (20 de ani), care a evoluat sub formă de împrumut de la Fiorentina.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Louis Munteanu, asaltat de oferte! Unde vrea să evolueze atacantul
Evoluțiile bune ale lui Munteanu i-au adus acestuia convocarea la prima reprezentativă a României, dar și simpatia din partea mai multor cluburi din Europa. Concret, internaționalul "Tricolor" ar fi monitorizat de formații din Serie A, dar și din alte campionate, însă dorința jucătorului este să continue la Fiorentina.
”Cu cele 10 goluri şi 6 pase decisive, Munteanu a ajutat-o pe Farul Constanţa să câştige titlul şi a atras atenţia asupra lui. Printre altele, Louis a avut şi trei luni de inactivitate din cauza unei accidentări la genunchi, de la sfârşitul lunii octombrie până la sfârşitul lunii ianuarie, în care jucătorul s-a întors de mai multe ori la Florenţa, inclusiv pentru tratament, dar până la urmă a reuşit să fie cel mai bun marcator sub 21 de ani din România.
Ajuns la naţionala de seniori, Munteanu va merge, printre altele, şi să joace la Campionatul European cu echipa Under 21 a României, angajament care, teoretic, i-ar întârzia revenirea la Florenţa.
Dar jucătorul este atât de nerăbdător şi hotărât să joace pentru Fiorentina încât ar fi chiar dispus să renunţe la câteva zile libere.
Motiv pentru care în momentul de faţă el şi cei din jurul lui nu iau în considerare numeroasele interese care se revarsă asupra sa, atât din partea unor echipe din jumătatea clasamentului din Serie A, cât şi din străinătate.
Un EURO bun alături de naţionala României ar putea îndrepta şi mai mult lumina reflectoarelor asupra celui care, totuşi, vede doar mov”, au notat italienii.
În acest sezon, la finalul căruia Farul a devenit campioană, Louis Munteanu a evoluat în 27 de meciuri, a marcat de patru ori și a dat patru pase decisive.
Misiune complicată pentru Gică Hagi: ”E greu să-l mai împrumute gratis pe Louis Munteanu”
Tânărul atacant a evoluat în ultimul sezon la formația lui Gică Hagi (58 de ani) sub formă de împrumut de la Fiorentina, clubul de care aparține în mod normal.
Gică Hagi și-l dorește pe Louis Munteanu și în sezonul următor, însă italienii ar dori să se aleagă cu o sumă de bani în schimbul atacantului de 20 de ani.
”Din ce am înțeles, e greu să-l mai împrumute gratis pe Louis Munteanu. Adică, cer niște bani (n.r. cei de la Fiorentina) sau o sumă destul de importantă pentru un transfer definitiv. Louis Munteanu este un jucător foarte bun.
E un jucător pe care cu siguranță îl vom vedea la națională. El cu siguranță va fi titular la tineret”, a spus Daniel Stanciu, directorul executiv al celor de la FC Argeș, la Liga Digisport.
Etichete: superliga , farul , louis munteanu , jucator farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...