Exclusiv ”3 milioane de euro pentru calificarea în UCL!”. Bonus uriaș pentru FCSB
13.11.2018, 09:36VIDEO Dinamo - FCSB 1-1 | Roș-albaștrii n-au câștigat marele derby cu rivalii de-o viață, dar se mențin deocamdată la două puncte în spatele liderului CFR Cluj. Obiectivul principal al FCSB este titlul, pe care l-au ratat în ultimele trei sezoane, dar mai important pentru trupa lui Gigi Becali este calificarea în grupele unei cupe europene. Dacă elevii lui Nicolae Dică (38 de ani) vor reuși să acceadă în cea mai galonată competiție intercluburi din lume, atunci în conturile clubului va intra suma de 3 milioane de euro din partea sponsorului principal.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (60 de ani) a anunțat, în ediția de luni, 12 noiembrie a emisiunii ”Digi Sport Matinal”, că FCSB a semnat un nou contract cu sponsorul oficial, City Insurence, o puternică companie de asigurări, care a cerut însă și performanță europeană din partea echipei.
”Când am negociat cu sponsorul am căzut de acord că putem încasa 3 milioane de euro dacă ne vom califica la anul în grupele Champions League, două milioane de euro dacă ne vom califica în grupele Europa League, ceea ce ne este la îndemână, te califici, și la un milion de euro pe sezon dacă nu vom juca deloc în Europa”, a dezvăluit Gigi Becali la Digi Sport.
Așadar, FCSB stă foarte bine financiar, asta după ce zilele trecute a intrat și în posesia bonusului de la UEFA. Astfel, pe lângă cele 6.8 milioane e euro primite pentru calificarea în ”16”-imile Europa League, lui Becali i-au mai intrat în conturi și alte 3 milioane de euro, pentru accederea în play-off-ul UEFA Champions League. Astfel, s-a ajuns la un total de 9,8 milioane de euro, pentru sezonul trecut 2017-2018.
Calculele sunt clare: FCSB a încasat 2.6 milioane de euro pentru participarea în grupele Europa League, alte 1.65 milioane pentru punctele acumulate în grupă, 2.1 milioane de euro din market pool și încă 500.000 de euro pentru accederea în șaisprezecimile competiției.
EXCLUSIV Becali i-a stabilit viitorul lui Teixeira. Culisele negocierilor și decizia finală
Filipe Teixeira (38 de ani) se află în ultimele 6 luni de contract cu FCSB, însă Gigi Becali a anunțat, în direct la Digi Sport Matinal, că înțelegerea va fi prelungită.
Mijlocașul portughez urma să-și încheie contractul cu gruprea roș-albastră în ianuarie 2019, însă acesta va fi extins cu încă un an.
"Lui Teixeira îi expiră contractul în iarnă, dar îi prelungim cu un an. Am negociat cu sponsorul (n.r. City Insurance) că acum se poate ajunge la 3 milioane de euro bonus dacă ajungem în grupele Champions League sau două milioane în grupele Europa League.
La negociere, sponsorul a zis că vrea să prelungim cu Teixeira. Eu le-am zis să mai pună 100.000 la bonusul de Europa League, încă 100.000 la bonusul de Champions League. Pune și colo, pune și colo. Când ai o poftă, trebuie să plătești.", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Matinal.
Etichete: liga 1 , europa league , champions league , gigi becali , fcsb , bonus fcsb champions league , bani fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...