Gigi Becali, un nou tun financiar! UEFA a anunțat suma uriașă câștigată pentru ultimul sezon european
25.10.2018, 18:17Gigi Becali a mai dat o lovitură financiară. UEFA a anunțat că FCSB a câștigat aproape 10 milioane de euro din prezența în cupele europene de anul trecut.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Astfel, pe lângă cele 6.8 milioane e euro primite pentru calificarea în șaisprezecimile EUropa League, lui Becali i-au mai intrat în conturi și alte 3 milioane de euro, pentru accederea în play-off-ul UEFA Champions League. Astfel, s-a ajuns la un total de 9.8 milioane de euro.
Calculele sunt clare: FCSB a încasat 2.6 milioane de euro pentru participarea în grupele Europa League, alte 1.65 milioane pentru punctele acumulate în grupă, 2.1 milioane de euro din market pool și încă 500.000 de euro pentru accederea în șaisprezecimile competiției.
Unde s-a oprit FCSB în Europa, în sezonul precedent
În play-off-ul UEFA Champions League, FCSB a fost eliminată de Sporting, după 0-0 în Portugalia și 1-5, pe Arena Națională. După ce a trecut de grupele Europa League, echipa lui Gigi Becali a fost eliminată de Lazio. A fost 1-0 în turul disputat acasă și 1-5, în returul de pe Olimpico.
”Pe mine nu mă interesează, mă interesează să nu se dea faliment. Dar tu ce crezi? Că sunt bolnav? Păi dacă pierd 5 milioane în fotbal, crezi că mai țin echipa? Vă înșelați. Nu sunt bolnav la cap ca să bag bani la fotbal. Nu mai sunt. Eram bolnav, nebun, dar nu mai sunt. Eu sunt om sănătos. Dacă pierd bani la fotbal, i-o dau lui Talpan. Vă dau cuvântul meu de onoare.
Pentru ce să fac fotbal? I-o dau, cine vrea, cine o fi. O las. Mai scot ce mai scot, 7 lei, 15 lei, un milion, ce mai pot, faliment și gata. Păi, ce? Sunt nebun? Faliment și gata. Băi Ilie, tu dai din cap, dar eu așa fac, ai cuvântul meu. Eu nu sunt bolnav psihic, să mai dau foc la bani. Eu nu mai dau foc la bani, că se supără Dumnezeu pe mine. Când am pierdut bani, atunci să știi, la revedere, m-am retras. Păi sunt pe plus și bani mulți”, spunea Becali după meciul cu Craiova.
Câți bani a primit Real Madrid, după ce a câștigat UEFA Champions League
Visul lui Gigi Becali este ca FCSB să ajungă din nou în grupele UEFA Champions League. Argumentul este că premiile primite de echipele care joacă în cea mai importantă competiție intercluburi sunt mult mai mari. De exemplu, câștigătoarea Ligii Campionilor, Real Madrid a încasat peste 88 de milioane de euro. Pe locul doi se află AS Roma, cu 83,8 milioane de euro, în timp ce finalista Liverpool a încasat 81,3 milioane de euro.
Etichete: uefa , gigi becali , fcsb , bani gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...