Video Legendele fotbalului românesc vin pe ”Arcul de Triumf”, joi, ora 19:00, în cadrul unui eveniment caritabil. Hai și tu!
articol scris de Digi Sport09.11.2022, 13:33
Legendele fotbalului românesc se întâlnesc joi, de la ora 19:00, pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din București, în cadrul unui eveniment caritabil - sub deviza ”Fotbalul face bine”.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Toate fondurile ce vor fi strânse din vânzare biletelor și donații vor merge către achiziția de aparatură medicală necesară secției de Onco-Hematologie Pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.
Iulian Mihăilă: ”Uneori nu apreciem cu adevărat ce avem”
Un prim pas a fost realizat în urmă cu câteva săptămâni, când unii dintre cei mai mari fotbaliști români din istorie, în frunte cu Gică Hagi, Miodrag Belodedici, Helmut Duckadam sau Lucian Sânmărtean, au fost prezenți la Slobozia și au impresionat cu balonul la picior.
Rezultatul din teren nu a contat, pe cât a contat rezultatul final contabil, care a adus în fondurile fundației peste 22.000 de euro.
”Sunt niște povești cumplite și cred că uneori noi nu apreciem cu adevărat ceea ce avem. Bogăție mai mare decât sănătatea și familia nu există. Celelalte sunt efemere.
Legat de evenimentul de la Slobozia, s-au cheltuit aproximativ 10.000 de euro și am reușit să generăm 22.000 de euro, iar o fundație din Slobozia va renova de la zero două saloane din secția de Onco-Hematologie Pediatrică din Fundeni”, a declarat Iulian Mihăilă, președintele Ligii Legendelor, la Liga Digisport.
În cadrul aceluiași demers, cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc vor fi prezenți, joi, pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, unde vor evolua din nou pentru copiii bolnavi de cancer.
Iulin Mihăilă speră ca la eveniment să fie prezenți cât mai mulți oameni, deoarece secția de Onco-Hematologie Pediatrică din Fundeni are mare nevoie de ajutorul nostru, al tututor.
Biletele vor putea fi achiziționate prin intermediul site-ului www.bilete.ro/fotbal-face-bine, iar prețul va fi unul general: 20 de lei.
Există posibilitatea cumpărării unui bilet de acces pe stadion la meciul legendelor, dar se pot cumpăra și bilete virtuale, iar banii să meargă drept donație către fundație.
VIDEO: ”Fotbalul face bine”, joi, 10 noiembrie, de la ora 19:00
Etichete: miodrag belodedici , iulian mihaila , fotbalul face bine
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...