Zidane vrea să-și întoarcă un jucător din drumul spre China: ”Mi-aș dori să rămână”
04.02.2017, 18:58Pepe a refuzat prelungirea contractului cu Real Madrid și este ca și plecat în China, acolo unde Hebei Fortune i-ar fi propus deja un salariu anual de 15 milioane de euro. Cu toate acestea, Zinedine Zidane încearcă să-l întoarcă din drum pe fundașul său de 34 de ani și să-l convingă să nu plece în vară, atunci când înțelegerea cu ”albii” va expira.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
”Încă e aici și este un jucător foarte bun. A fost accidentat mult timp sezonul acesta, dar acum s-a recuperat și a revenit în cărți.
Nu știam ce se va întâmpla cu el, ținând cont de situația lui. Pepe încă se gândește ce urmează să facă. În acest moment, noi ne gândim că îl vom avea doar până în iunie și trebuie să respectăm asta.
Desigur, mi-ar plăcea să rămână. Este un jucător important pentru această echipă. Vom vedea în iunie ce se va întâmpla, dar, evident, eu mi-aș dori să rămână”, a spus Zinedine Zidane, conform Marca.
Francezul a făcut aceste declarații la conferința de presă de înaintea meciului cu Celta Vigo, care a fost însă amânat din cauza vremii.
Partida ar fi trebuit să aibă loc pe Balaidos, stadionul pe care Real Madrid a fost eliminată din Cupa Spaniei.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIN LA LIGA
Etichete: real madrid , celta vigo , zinedine zidane , pepe , hebei china fortune
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...