Xavi a ajuns la capătul răbdării! Vrea să îl vadă pe Ousmane Dembele la altă echipă la finalul perioadei de mercato
articol scris de Digi Sport16.01.2022, 18:10
Ousmane Dembele (24 de ani) se află în tratative cu Barcelona pentru prelungirea contractului, deoarece urmează să îi expire pe 30 iunie 2022.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
De la 3 ianuarie, campionul mondial este liber să negocieze cu orice echipă dorește și să semneze un precontract pentru a i se alătura în vară, dar momentan a ales să nu o facă. Cei care o susțin financiar pe Barcelona deja s-au arătat convinși că echipei îi va fi mai bine fără șeptarul ei.
Xavi crede că cel mai bine ar fi ca Ousmane Dembele să plece de la Barcelona în această iarnă
Totuși, Dembele ar fi refuzat cea mai recentă propunere a catalanilor, iar asta l-a înfuriat pe Xavi (41 de ani), antrenorul echipei. Potrivit presei spaniole, tehnicianul se simte trădat de jucător și consideră că impresarul său l-a forțat să refuze prelungirea.
Astfel, deoarece ar fi foarte rănit de Dembele și crede despre el că are un anturaj care îl influențează negativ, Xavi s-a hotărât să renunțe la el. Spaniolul consideră că cea mai bună soluție pentru toate părțile este ca atacantul să-și găsească o nouă echipă în perioada de transferuri curentă.
Xavi crede că Dembele va fi huiduit la fiecare atingere de balon după ultimul refuz și, deși îi va fi foarte greu să îl lase pe banca de rezerve dacă rămâne la Barcelona, la fel de dificil îi va fi și să îl trimită în teren în condițiile actuale.
Agentul lui Ousmane Dembele, nemulțumit de felul în care este tratat francezul la Barcelona: ”Este dificil să semnăm!”
Agentul fotbalistului, Moussa Sissoko, a criticat felul în care catalanii doresc să îl convingă pe jucător să semneze prelungirea contractului.
Mai exact, Sissoko nu este de acord cu felul în care este tratat Dembele de Xavi, după ce antrenorul l-a folosit pe francez, deși abia revenise după ce fusese diagnosticat cu COVID.
Agentul lui Dembele a făcut referire la partida dintre Barcelona și Linares din Cupa Spaniei care s-a disputat la doar o zi după ce fotbalistul revenise în lotul echipei.
”Se vorbește deseori despre bani când vine vorba despre prelungirea contractului lui Ousmane Dembele, dar nu este vorba doar despre asta. Este vorba și despre felul în care este gestionată situația de zi cu zi. Este foarte dificil să prelungim din cauza felului în care este gestionată partea sportivă, această grabă să fie introdus pe teren, fără antrenamente, imediat după revenirea după COVID”, a declarat agentul lui Dembele, Moussa Sissoko, citat de Mundo Deportivo.
Etichete: barcelona , xavi , ousmane dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...