VIDEO Motivul pentru care Alba a fost eliminat cu Espanyol: "L-am întrebat pe arbitru "de ce mereu eu?""
26.04.2015, 10:01FC Barcelona şi-a consolidat poziţia de lider în La Liga, după ce s-a impus cu 2-0 în derby-ul catalan cu Espanyol, în deplasare. Totuşi, lucrurile se puteau complica pentru echipa lui Luis Enrique, care a fost obligată să joace aproape întreaga repriză secundă în inferioritate numerică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În minutul 54, fundaşul stânga al Barcelonei, Jordi Alba, a fost eliminat de arbitrul Antonio Mateu Lahoz, pentru proteste. Jucătorul de 26 de ani primise un galben cu câteva secunde înainte, după ce reacţionase nervos la o decizie a centralului.
Alba a continuat însă să protesteze şi Lahoz nu a stat pe gânduri, acordându-i direct cartonaşul roşu, decizie care i-a înfuriat pe jucătorii formaţiei blaugrana.
Eliminarea fundaşului a venit la scorul de 2-0 în favoarea Barcelonei, rezultat stabilit de golurile marcate în prima repriză de Neymar şi Messi.
VIDEO: Momentul eliminării lui Jordi Alba
"Primul cartonaş l-am primit pentru că am protestat la o fază în care credeam că a fost corner. Până aici, am înţeles de ce a reacţionat astfel. Apoi, m-am întors către arbitru şi i-am spus "de ce mi se întâmplă mereu mie?", dar nu pe un ton peiorativ. Decizia lui putea să întoarcă meciul, dar, din fericire, echipa şi-a făcut treaba", a explicat Alba, la finalul întâlnirii.
"Sunt un jucător cu un caracter puternic. Ştiu că uneori greşesc, dar astăzi nu cred că am meritat cartonaşul roşu", a adăugat internaţionalul spaniol.
Şi Luis Enrique crede că eliminarea lui Jordi Alba a fost o decizie pripită: "Nu a făcut decât să-i spună arbitrului "de ce întotdeauna eu?". Nu ştiu cum se poate da cartonaş roşu pentru acest lucru".
În ciuda faptului că a jucat mai mult de jumătate de oră în inferioritate numerică, Barça şi-a menţinut avantajul de pe tabelă până la final. În cele din urmă, egalitatea numerică a fost stabilită în primul minut de prelungire al jocului, mexicanul Hector Moreno fiind, de asemenea, trimis mai devreme la vestiare, tot din cauza protestelor.
Etichete: video , la liga , fc barcelona , jordi alba , eliminare , espanyol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...