VIDEO Levante - Atletico 2-0. Piedică pentru madrileni, în lupta pentru titlu
04.05.2014, 20:33Atletico Madrid a pierdut duminică la Levante, 0-2, în prima partidă după calificarea istorică în finala Champions League. Elevii lui Diego Simeone nu mai sunt, după acest insucces, mari favoriți la titlu în Spania.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Filipe Luis a deschis scorul printr-un autogol, în minutul 7, iar până la final s-a respectat or egulă a acestui sezon, care spune că de câte ori un jucător marchează în propria poartă, Atletico pierde meciul. Iar cu Levante a fost a treia oară.
Atletico Madrid a primit în primele 70 de minute ale meciului cu Levante mai multe goluri decât în precedentele 9 meciuri din La Liga, David Barral înscriind golul de 2-0 în minutul 69. Doar Bilbao reușise să puncteze în poarta lui Courtois, în ultimele 9 runde.
Portarul Keylor Navas a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, blocând majoritatea atacurilor adverse, iar atunci când a fost învins, cum a fost cazul cu Adrian, în repriza a doua, bara i-a salvat pe fotbaliștii din Valencia.
Atletico păstrează trei puncte avans față de a doua clasată, care va fi Barcelona, dacă Real nu câștigă partida cu Valencia.
După victoria cu 2-0, Levante și-a asigurat matematic menținerea în La Liga, în timp ce Atletico nu mai are voie să facă pași greșiți în ultimele două etape, cu Malaga și Barcelona, pentru a cuceri primul său titlu din ultimii 18 ani.
Etichete: atletico primera division , levante atletico 2-0 , leante atletico 2-0 video , atletico madrid titlu spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...