VIDEO Hat-trick perfect pentru Cristiano Ronaldo, care intră în istoria Realului
27.01.2013, 15:11În meciul de duminică, cu Getafe, Cristiano Ronaldo a marcat cel mai rapid hat-trick din cariera sa, în doar nouă minute (62, 65, 72). Precedenta cea mai rapidă triplă a sa a fost marcată împotriva Sevillei, în zece minute.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Tripla" portughezului cu Getafe a fost, însă, şi ceea ce se numeşte "hat-trick perfect", adică un gol cu capul, unul cu piciorul stâng şi unul cu piciorul drept. În plus, niciun alt gol nu s-a intercalat între cele trei ale sale. Este al treilea hat-trick perfect din cariera lui Cristiano Ronaldo (două contra lui Getafe, unul împotriva lui Villarreal). Până duminică, ultimul hat-trick perfect fusese marcat de Uche (pentru Espanyol) în 11 martie 2012.
100 de goluri pe Santiago Bernabeu, în doar 87 de meciuri
Tot la meciul de pe Santiago Bernabeu de duminică, Ronaldo a stabilit şi noi recorduri personale: a marcat golul 100 din cariera sa pe Santiago Bernabeu, respectiv golul 300 din cariera sa la echipele de club, în toate competiţiile (177 pentru Real, 118 pentru Manchester, 5 pentru Sporting).
Ronaldo este doar al nouălea jucător care reuşeşte să marcheze 100 de goluri pe stadionul Santiago Bernabeu, după Di Stefano, Santillana, Raul, Puskas, Hugo Sanchez, Gento, Pirri şi Amancio. Portughezul este, însă, cel care a avut nevoie de cel mai puţine meciuri (doar 87) pentru a atinge suta de reuşite pe emblematica arenă a Realului.
Sursa foto: 20 minutos
Etichete: video , real madrid , cristiano ronaldo , victorie , record , getafe , istorie , hattrick , recorduri , perfect
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...