VIDEO Betis - Malaga 3-0. Obosiți după meciul din UCL
25.02.2013, 00:22Betis nu le-a lăsat nicio şansă celor de la Malaga în penultimul meci al etapei a 25-a din Primera Division. Formaţia lui Pepe Mel a deschis scorul chiar din primul minut al partidei de pe "Estadio Benito Villamarin".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jorge Molina a fructificat centrarea lui Benat şi l-a învins pe Caballero. Gazdele şi-au dublat avantajul în minutul 28, prin Mario Alvarez, dintr-o fază trasă aproape la indigo după prima reuşită. Fundaşul lui Betis a înscris cu o lovitură de cap din 7 metri din centrarea aceluiaşi Benat.
În minutul 35, Jorge Molina putea realiza "dubla", însă arbitrii nu au văzut gol la penalty-ul executat de atacantul în vârstă de 30 de ani. Mingea a ricoşat din transversală dincolo de linia porţii, apoi lovitura de cap a lui Molina a fost parată de Caballero.
În ultimul minut al primei reprize, columbianul Pabon a marcat primul său gol pentru Betis cu o execuţie surprinzătoare, după ce Caballero parase în primă fază lovitura sa de cap.
Malaga a rămas în zece oameni în minutul 62 - Camacho a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Betis - Malaga s-a terminat 3-0, iar gazdele rămân în cursa pentru un loc de cupe europene.
Echipa antrenată de chilianul Manuel Pellegrini a părut doar o umbră a formației care pierdea la limită - 0-1 - în deplasarea de la FC Porto.
Returul din optimile Champions League va avea loc pe 13 martie și va fi transmis în direct pe Digi Sport, digisport.ro și pe telefonul mobil pe m.digisport.ro.
Etichete: champions league , champions league video , pellegrini malaga , la liga video , betis - malaga 3-0 video , betis - malaga 3-0 live text , porto - malaga 1-0 , molina betis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...