VIDEO Athletic Bilbao - Barcelona 1-0. Muniain a semnat o înfrângere istorică a catalanilor!
02.12.2013, 01:06Athletic Bilbao a pus capăt startului de vis al Barcelonei, care a fost egalată în campionat de Atletico Madrid. Bascii au câștigat cu 1-0 duminică seară, iar seria de 24 de meciuri fără înfrângere a catalanilor în La Liga a luat sfârșit.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Iker Muniain a semnat victoria gazdelor din primul meci Bilbao - Barcelona disputat pe Nuevo San Mames, cu un gol marcat în minutul 70.
Catalanii au avut prima ocazie a serii, însă Gorka Iraizoz a parat spectaculos șutul lui Neymar (11). Athletic putea deschide scorul cu noroc în minutul 28, când centrarea deviată a lui Susaeta l-a găsit pe Munian singur cu Pinto, iar portarul catalanilor a reținut. Zece minute mai târziu, Toquero a apărut periculos în careul campioanei, dar a trimis pe lângă (38).
Același Toquero a avut întâia mare ocazie a reprizei secunde, însă șutul periculos a fost blocat de Pinto (49). Catalanii au cerut eliminare la intervenția lui Iturraspe asupra lui Neymar, dar s-a ales doar cu o lovitură liberă, din care brazilianul a trimis peste (58).
Athletic a dat lovitura cu 20 de minute înainte de final - Muniain a fost uitat de defensiva lui Martino și a marcat golul victoriei (70). Bascii putea face 2-0 prin Toquero, dar golul i-a fost din nou refuzat de parada lui Pinto (75).
Acesta este primul meci fără Messi pierdut de Barcelona în campionat, în ultimele patru sezoane. Totodată, este și prima înfrângere în La Liga sub comanda lui Gerardo "Tata" Martino.
A fost al doilea insucces al campioanei Spaniei în această săptămână, după cel cu Ajax Amsterdam, 1-2 (VIDEO și DETALII AICI). De nouă luni fără două zile nu mai suferise Barcelona două înfrângeri în meciuri consecutive. În primăvară, pierdea de două ori cu Real Madrid: 1-3 în Cupa Regelui (VIDEO și DETALII AICI) și 2-1 în campionat (VIDEO și DETALII AICI).
De șapte ani și jumătate nu mai câștigase Bilbao contra Barcelonei. În mai 2006, bascii învingeau cu 3-1 echipa în fața căreia aveau să înregistreze cea mai lungă perioadă fără succes în La Liga (14 meciuri).
24 este numărul la care s-a oprit seria Barcelonei de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, recordul all-time din La Liga.
VIDEO Rezumatul meciului Athletic Bilbao - FC Barcelona 1-0:
Etichete: barcelona , athletic bilbao , iker muniain , athletic bilbao - barcelona 1-0 , video athletic bilbao - barcelona 1-0 , rezumat athletic bilbao - barcelona 1-0 , athletic bilbao - barcelona 1-0 digi sport , video muniain , video gol muniain
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...