Vești proaste pentru Xavi! Lui Dembele i-a recidivat accidentarea și poate rata inclusiv "El Clasico" din aprilie
articol scris de Digi Sport17.03.2023, 09:56
La finalul lunii ianuarie, Ousmane Dembele (25 de ani) s-a accidentat în partida dintre Girona și Barcelona, încheiată cu scorul de 0-1, în etapa a 19-a din La Liga.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Lui Dembele i-a recidivat accidentarea și poate rata inclusiv "El Clasico" din aprilie
Ousmane Dembele a acuzat dureri puternice în zona mușchilor de la coapsa stângă, iar Xavi a fost nevoit să-l scoată de pe teren după doar 26 de minute de joc. De atunci, internaționalul francez a ratat până acum 10 meciuri, însă situația acestuia nu este una bună în momentul de față, iar veștile continuă să nu fie deloc unele bune.
Potrivit Radio Catalunya, lui Dembele i-a recidivat accidentarea, iar acesta ar putea lipsi inclusiv de la duelul cu Real Madrid, din Cupa Spaniei, programat pe 5 aprilie. Până atunci, Barcelona mai are de jucat un "El Clasico", dar și cu Elche.
Xavi a sperat, dar în zadar
După meciul cu Girona, Xavi Hernandez a sperat ca accidentarea lui Dembele să nu fie una gravă, de durată, însă nu a avut prea mult noroc.
”E păcat, pentru că era un jucător foarte important pentru noi. Vom vedea ce arată rezultatele analizelor. A spus că a simțit ceva, însă sperăm să nu fie ceva prea serios”, a declarat Xavi Hernandez după meciul cu Girona.
Etichete: barcelona , xavi , ousmane dembele , accidentare dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...