Un titular de la Barcelona s-a "rupt" și termină sezonul mai devreme! Anunțul clubului catalan
articol scris de Digi Sport15.04.2022, 14:51
Barcelona a spus "adio" primăverii europene, după ce a fost eliminată de Eintracht Frankfurt, scor 3-4 la general, în cadrul sferturilor Europa League.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La meciul care a produs imagini greu de privit pentru fanii catalanilor, Pedri (19 ani) nu a putut juca decât o repriză, deoarece a suferit o accidentare serioasă.
Pedri încheie sezonul mai devreme
A doua zi după partidă, Barcelona a anunțat oficial pe Twitter că mijlocașul central s-a "rupt". Presa spaniolă estimează că procesul de recuperare va dura în jur de 6-8 săptămâni, astfel că trupa lui Xavi (42 de ani) va fi nevoită să încheie sezonul fără să mai beneficieze de serviciile sale.
"Testele făcute astăzi au confirmat că Pedri a suferit o ruptură la nivelul bicepsului femural de la piciorul stâng.
A devenit indisponibil, iar revenirea sa pe teren va fi determinată de durata procesului de recuperare", a fost anunțul Barcelonei.
Barcelona mai are 8 meciuri rămase de disputat în acest sezon, toate în cadrul La Liga.
Barcelona va primi aproape 60 de milioane de euro pentru parcursul european din acest sezon
După eliminarea din UEFA Champions League, Barcelona a țintit în mod evident trofeul Europa League pentru a mai salva din buget. Și prezența în finala celei de-a doua competiții europene reprezenta un pas bun în condițiile actuale, dar acum diriguitorii clubului nu mai au ce face.
În fiecare sezon, Barcelona avea un target minim: calificarea în sferturile de finală ale UEFA Champions League, pas care le aducea de la sine suma de 10,6 milioane de euro.
În plus, accesul în penultimul act garanta suma de 12,5 milioane de euro, sume la care se mai adaugă mereu coeficientul de țară.
Pentru a compensa aceste pierderi din sezonul 2021-2022, cei de la Barcelona au vizat cel puțin finala Europa League, care se va desfășura pe Ramon Sanchez Pizjuan. În atare condiții, Barcelona se va mulțumi doar cu 59,78 milioane de euro pentru cariera sa europeană în această campanie, suțin cei de la Mundo Deportivo.
O sumă infinit mai mică față de recordul realizat de aceeași echipă în sezonul 2018-2019, din Liga Campionilor, când s-au ales după ce au ajuns în semifinale cu 117,73 milioane de euro. Atunci catalanii au fost eliminați de Liverpool, după 3-0 pe Nou Camp și 0-4 pe Anfield.
Etichete: barcelona , accidentare , pedri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...