Sferturi Europa League | Barcelona, eliminată dramatic. La fel și Atalanta lui Mihăilă. Rangers a avut nevoie de prelungiri
articol scris de Digi Sport14.04.2022, 23:51
Barcelona - Eintracht Frankfurt a fost "șocul" serii în returul sferturilor de finală din Europa League. După 1-1 în tur, catalanii au fost învinși "acasă", scor 2-3, meci în care au fost conduși chiar la 3 goluri diferență.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona, eliminată în sferturile Europa League. Rangers, calificare dramatică
Valentin Mihăilă nu a evoluat niciun minut pentru Atalanta în returul cu Leipzig. După remiza din tur, italienii au fost învinși acasă, scor 0-2 și ratează semifinalele. West Ham nu a avut probleme cu Lyon. Britanicii s-au impus cu 3-0 în deplasare, după 1-1 în tur.
Echipa lui Ianis Hagi, Rangers, a avut emoții cu Braga. După 0-1 în tur, scoțienii au avut un gol anulat în manșa secundă, însă în cele din urmă au marcat două, numai că finalul a fost cu ghinion pentru ei, pentru că portughezii, care au jucat în 10 oameni din minutul 42, au marcat pe final și au trimis meciul în prelungiri. Roofe a adus calificarea lui Rangers.
În semifinale, West Ham va întâlni Frankfurt, iar Leipzig va juca împotriva echipei lui Ianis Hagi, Rangers. Prima manșă se dispută pe 28 aprilie, iar returul e pe 5 mai.
Europa League, sferturi de finală, retur:
- Atalanta - RB Leipzig 0-2 (Nkunku 18 și 87-penalty) (1-1 tur)
- Barcelona - Frankfurt 2-3 (Busquets 90+1, Depay 90+11-penalty / Kostic 4-penalty și 67, Borre 37) (1-1 tur)
- Lyon - West Ham 0-3 (Dawson 38, Rice 44, Bowen 48) (1-1 tur)
- Rangers - Braga 2-1, 3-1 în prelungiri (Tavernier 2 și 43-penalty, Roofe 101 / Carmo 83) (0-1 tur)
Știrea inițială:
Calificarea în semifinale, un lucru posibil pentru toate echipele
Toate cele opt echipe angrenate în această fază a competiției au șansa de a ajunge în semifinalele Europa League. Meciurile din prima manșă au fost extrem de echilibrate. Braga a fost singura echipă care a reușit să obțină o victorie, din cele patru partide disputate. Portughezii au învins-o pe Rangers, echipa lui Ianis Hagi (23 de ani), cu scorul de 1-0.
Barcelona nu a reușit să profite de superioritatea numerică obținută în ultimele minute ale meciului și a remizat pe terenul celor de la Eintracht Frankfurt, scor 1-1.
Lyon a jucat și ea cu un om în plus, cu West Ham, ceva mai bine de o repriză întreagă, dar a înregistrat același scor.
Tot 1-1 s-a încheiat și confruntarea dintre RB Leipzig și Atalanta, în care Valentin Mihăilă (22 de ani) a fost rezervă neutilizată.
Echipele care vor merge mai departe în competiție, știu deja cu cine se vor duela și în faza semifinalelor
Semifinalele din Europa League
- RB Leipzig/Atalanta - Braga/Rangers
- West Ham United/Lyon - Eintracht Frankfurt/Barcelona
Gazda finalei va fi echipa calificată din semifinala doi, West Ham United, Lyon, Frankfurt sau Barcelona.
Etichete: barcelona , rangers , frankfurt , sferturi de finala europa league , valentin mihaila , retur sferturi europa league
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...