Un miliardar chinez va achiziţiona 20% din Atletico Madrid. Înţelegerea se va semna miercuri
19.01.2015, 14:20Omul de afaceri chinez Wang Jianlin va achiziţiona 20% din Atletico Madrid, în schimbul unei sume de 40-45 de milioane de euro, anunţă ziarele madrilene Marca şi AS.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Preşedintele campioanei Spaniei, Enrique Cerezo, va ajunge luni la Beijing, acolo unde se află deja Miguel Angel Gil, care va rămâne principalul acţionar, cu o cotă de 52%.
Cerezo va avea 20%, la fel ca noul acţionar, 5% vor fi deţinute de restul familiei lui Gil, iar restul de 3% vor rămâne micilor acţionari.
Documentele vor fi semnate miercuri, în capitala Chinei, iar acordul prevede crearea unor academii de copii şi juniori în această ţară, semnarea mai multor contracte de sponsorizare cu o serie de companii locale, precum şi organizarea unui turneu de meciuri amicale pentru Atletico în Asia, vara viitoare.
În urma tranzacţiei, Jianlin, care are o avere de aproximativ 24 de miliarde de dolari, potrivit hurun.net (echivalentul Forbes în China), va avea un om de încredere în Consiliul de Administraţie al clubului.
Oficialii echipei din capitala Spaniei consideră că vânzarea unei părţi din acţiunile clubului o va ajuta pe Atletico să pătrundă pe piaţa asiatică, premiţându-i astfel să obţină sume importante de bani pentru a continua performanţele excelente din ultimii ani.
Etichete: program digi sport , atletico madrid , la liga , digi sport , digisport , digi sport live , digi sport online , wang jianlin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...