Toni Kroos s-ar putea retrage anul viitor! Ce a spus după ce și-a anunțat despărțirea de naționala Germaniei
articol scris de Digi Sport04.07.2021, 08:10
După eliminarea Germaniei de la Campionatul European, după înfrângerea suferită în fața Angliei, scor 0-2, Toni Kroos și-a anunțat retragerea de la echipa națională.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce a făcut acest anunț, jucătorul de la Real Madrid a vorbit și despre retragerea definitivă din fotbal, care ar putea avea loc destul de curând.
Toni Kroos ar putea renunța la cariera de fotbalist anul viitor
Toni Kroos a declarat că își va mai continua pentru cel mult doi ani de zile cariera de jucător profesionist. Jucătorul de la Real Madrid spune că încă nu a decis dacă va prelungi cu încă un an sau cu doi ani înțelegerea cu formația galactică.
Singurul lucru de care este sigur Kroos este faptul că este decis să se retragă la Real Madrid.
”Cred că anul 2023 este potrivit. Voi avea 33 de ani. Voi decide dacă voi reînnoi sau nu contractul cu un sezon sau două. Nu am decis încă, dar sunt absolut sigur că mă voi retrage la Real Madrid”, a declarat Toni Kroos, citat de Marca.
Toni Kroos s-a retras de la naționala Germaniei
Toni Kroos și-a anunțat oficial retragerea și din naționala Germaniei la doar 31 de ani. Ultimul său meci pentru Die Mannschaft rămâne eșecul în fața Angliei de pe Wembley, în optimile EURO 2020. Mijlocașul debutase în națională în 2010 și a ajuns la 106 selecții.
”Mi-aș fi dorit tare mult și aș fi dat orice ca să ating 109 meciuri la final și să câștig încă un trofeu, aici la Campionatul European. Dar am luat această decizie cu mult timp înainte. Am fost conștient că nu voi putea juca la Mondialul din Qatar în 2022. Asta pentru că vreau să mă concentrez pe ce am de făcut la Real Madrid în următorii ani. Voi avea astfel și pauze de care nu am avut parte în ultimii 11 ani. De asemenea, ca soț și tată, voi putea fi alături de soția mea și cei trei copii.
A fost o mare onoare pentru mine să port acest tricou pentru această lungă perioadă. Am făcut-o cu mândrie și pasiune. Mulțumesc tuturor fanilor care m-au încurajat și m-au susținut, dar și criticilor care m-au motivat în plus. Aș vreau să-i mulțumesc foarte mult lui Jogi Low. El m-a adus la națională și m-a făcut campion mondial. A avut încredere în mine. Am scris o pagină de glorie împreună. Îi urez acum noroc și mult succes lui Hansi Flick”, a scris Toni Kroos.
Etichete: real madrid , la liga , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...