Toni Kroos nu se teme că nu va fi păstrat de Real Madrid
06.03.2019, 13:31VIDEO Real Madrid - Ajax Amsterdam 1-4 | Toni Kroos nu se teme că nu va fi păstrat de Real Madrid şi sezonul viitor, deşi As l-a inclus pe mijlocaşul german pe lista fotbaliştilor la care "galacticii" ar putea renunţa în vară.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Kroos e convins că va fi şi sezonul viitor pe Santiago Bernabeu.
"100 % voi rămâne", a anunţat mijlocaşul în vârstă de 29 de ani, care mai are contract până în 2022 cu Real, în presa germană.
Kroos consideră meritată calificarea lui Ajax în faţa lui Real Madrid din optimile Ligii Campionilor.
"Am fost echipa mai slabă în ambele meciuri. Nu ne-am găsit nivelul în acest an. Prea mulţi jucători nu şi-au atins nivelul de top", a mai spus germanul după eliminarea surprinzătoare a lui Real Madrid din optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Alţi şase jucători şi antrenorul Solari pe "lista neagră" la Real Madrid
Jurnaliştii de la As au scris despre Kroos că "a fost mult sub nivelul său în ultimele luni. Mai are timp să reacționeze, însă poziția sa nu mai este de neatins."
Cotidianul de casă al lui Real Madrid a scris că pe lista plecărilor se vor mai afla Gareth Bale, Marcelo, Isco, Mariano, Vallejo și Brahim Diaz, pe lângă antrenorul Santiago Solari.
Real Madrid nu mai are nicio şansă de a cuceri vreun trofeu în acest sezon. În campionat se află la 12 puncte în spatele rivalei Barcelona, care a eliminat-o şi din semifinalele Cupei Spaniei.
Etichete: real madrid , liga campionilor , toni kroos , real madrid ajax
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Presa internațională a descris luni „victoria preşedintei pro-occidentale Maia Sandu” în al doilea...