Suarez: ”Când Messi și Neymar încep jongleriile, eu plec, să nu-i încurc. Eu n-am voie mai mult de două atingeri”
19.05.2016, 23:32Luis Suarez a dezvăluit secretul pentru care tridentul MSN a reușit să înscrie 90 de goluri în acest sezon, în La Liga, pentru Barcelona. Uruguayanul a povestit, într-un interviu acordat Bein Sports, că el știe că e cel mai ”slab” din tripleta din ofensiva Barcelonei, asta în ciuda faptului că a câștigat titlul de golgheter al campionatului spaniol, cu 40 de reușite.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Suarez are o capacitate impresionantă de autoironie și își acceptă umil rolul în echipă. Nu se consideră o vedetă, la fel ca Messi și Neymar, și spune că de aceea echipa funcționează atât de bine. ”Suntem doi cocoși și un pui” a descris uruguayanul tripleta MSN, aluzie la o celebră frază a lui Johan Cruyff, care explicase cât de dificil este ca mai multe vedete să conviețuiască în același vestiar.
”Aici nu există impostură, nici nu ne prefacem, chiar este o prietenie adevărată între noi. Nu există invidie și ne înțelegem bine în teren și în afara lui. Ne sfătuim reciproc și ne bucurăm unul pentru altul atunci când ne merg bine lucrurile”, a subliniat Luis Suarez, care a recunoscut că ”atmosfera bună dintre noi trei contagiază și restul echipei”.
Suarez a admis că ceilalți doi colegi din atac obișnuiesc să glumească pe seama lui, din cauza jocului său dezlânat și dur. ”Vor să mă ironizeze spunându-mi că nu am voie să o ating mai mult de două ori. Să o ating doar o dată și să șutez. Dar pe mine nu mă deranjează, pentru că știu și eu asta. Îmi cunosc limitele. De aceea nu mă simt ofensat și râd și eu. O să le povestesc într-o zi nepoților că am jucat alături de cel mai bun fotbalist din istorie”, a mai spus uruguayanul.
Golgheterul Spaniei și liderul clasamentului Ghetei de Aur a recunoscut că ”atunci când Messi și Neymar încep să jongleze cu mingea la antrenamente, eu prefer să plec de acolo, pentru a nu-i încurca”.
Suarez a povestit și că adversarii încearcă să-l provoace în meciuri, cunoscându-l ca un fotbalist care se înfierbântă ușor și cu antecedente. ”În ultimul derby cu Real Madrid, un jucător m-a provocat tot meciul, încercând să mă facă să cedez”, a spus atacantul de 29 de ani.
Golgheterul uruguayan a mai dezvăluit că în momentul în care a primit oferta Barcelonei, avea una și de la Real Madrid. ”Știu că am fost a doua opțiune la Barcelona, pentru că prima cred că a fost Aguero. Când m-a sunat Barcelona, nu am stat pe gânduri, pentru că era visul meu de o viață. Nu credeam atunci, însă, că stilul meu s-ar potrivi Barcelonei. Îl vedeam pe Messi și mă întrebam: și eu unde joc?”, a încheiat sudamericanul.
Etichete: barcelona , messi , neymar , interviu , luis suarez , ofensiva , atac , msn , tripleta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...