Sterling, ședință cu șefii lui Manchester City. Atacantul, decis să plece la Barcelona
articol scris de Digi Sport13.11.2021, 13:57
Raheem Sterling (26 de ani) nu este fericit cu statutul său de la Manchester City și ar putea schimba echipa în iarnă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Englezul nu mai este un om de bază pentru Pep Guardiola în acest sezon, iar o eventuală plecare a sa este din ce în ce mai probabilă.
Sterling, decis să plece de la City. Barcelona, o opțiune pentru atacant
Conform presei din Anglia, Raheem Sterling a discutat cu cei de la City și pare decis să plece dacă minutele pe care urmează să le primească până la deschiderea perioadei de transferuri nu sunt cele așteptate.
Un împrumut la Barcelona este varianta cea mai posibilă, având în vedere că gruparea catalană și-a exprimat interesul pentru acesta, iar problemele financiare ar face un transfer definitiv să fie nerealizabil.
Cât cere Manchester City pentru Sterling. Xavi îl vrea la Barcelona
"Cetățenii" i-au stabilit prețul, 45 de milioane de lire sterline, adică 52.67 milioane de euro.
Barcelona se află în criză financiară în ultimul an, iar oficialii clubului l-au anunțat pe noul antrenor, Xavi, că îi pun la dispoziție 10 milioane de euro pentru transferuri în această iarnă, după ce inițial s-a vorbit despre 20 de milioane.
În aceste condiții, Barca trebuie să găsească o altă soluție pentru a-l lua pe mijlocașul ofensiv, dacă și-l doresc atât de mult.
Interesant este că suma dorită de City pentru Sterling este mai mică decât cota sa de piață actuală. Potrivit publicației de specialitate Transfermarkt, jucătorul de 26 de ani este cotat la 90 de milioane de euro. Astfel, Sterling este "la reducere".
- În iulie 2015, Manchester City le-a plătit 63,7 milioane de euro celor de la Liverpool în schimbul lui Sterling.
Raheem Sterling ar vrea să plece de la Manchester City
Sterling ar fi și el dispus să plece, mai ales că nu prea mai este titular, iar Foden sau Grealish "i-au luat fața" în primul 11 preferat de Guardiola de cele mai multe ori.
"Dacă Barcelona dorește vreun jucător de la noi, sunt sigur că îl poate lua. Barcelona continuă să fie un club atractiv, mai mult decât atractiv. Orașul, clubul, istoria sunt chestii care seduc mult jucătorii, antrenorii", a spus Guardiola.
În acest sezon, Sterling a jucat în 15 meciuri oficiale pentru Manchester City, a marcat două goluri și a dat două pase decisive.
În total, de când joacă la City, Sterling are 116 goluri în 307 meciuri oficiale.
- Raheem Sterling mai are contract cu Manchester City până în iulie 2023.
Etichete: manchester city , barcelona , raheem sterling
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...