Situaţie tensionată la Real Madrid. Solari şi jucătorii au fost băgaţi în şedinţă, după egalul cu Villarreal
05.01.2019, 10:01Real Madrid nu a început 2019 aşa cum şi-ar fi dorit fanii şi conducerea. Campioana Europei a obţinut doar un egal, scor 2-2, pe terenul lui Villarreal, iar prestaţia şi atitudinea unor jucători, dar şi lipsa de reacţie a lui Santiago Solari nu au fost pe placul şefilor din capitala Spaniei.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Potrivit Marca, Solari şi elevii săi au fost băgaţi în şedinţă de conducere, care le-a reamintit că ceea ce s-a întâmplat în repriza a doua a partidei de joi seară este inacceptabil şi nu trebuie să se mai repete. Oficialii clubului au cerut o îmbunătăţire a atitudinii şi a evoluţiilor, în perioada următoare.
Deşi perioada de transferuri tocmai s-a deschis, nu sunt aşteptate mutări spectaculoase pe Santiago Bernabeu. Brahim Diaz, jucătorul celor de la Manchester City, ar urma să fie singura achiziţie a madrilenilor în ianuarie, astfel că tot de la actualul lot se aşteaptă redresarea situaţiei.
Lui Solari i se reproşează că nu a reuşit să intervină la timp pentru a împiedica semieşecul cu Villarreal, dar şi anumite decizii luate în privinţa primului 11. De exemplu, faptul că Marcelo, care a arătat o scădere îngrijorătoare de formă în ultima perioadă, rămâne intangibil, ceea ce nu se întâmplă cu alţi jucători, precum Toni Kroos sau proaspătul Balon de Aur Luka Modric.
Conducerea lui Real Madrid nu vrea să se repete povestea din sezonul trecut, când echipa a ieşit practic din lupta pentru titlu încă din ianuarie şi a decis să intervină după pasul greşit cu Villarreal.
După 17 etape, Real este pe locul 4 în La Liga, la 7 puncte în spatele liderului FC Barcelona. Între cele două rivale se află Atletico Madrid şi Sevilla.
Etichete: real madrid , villarreal , santiago solari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...