Singurul transfer pe care Barcelona vrea să-l facă în această iarnă. Înlocuitorul lui Busquets costă enorm
articol scris de Digi Sport15.12.2022, 17:53
Barcelona și-a propus un singur transfer în această iarnă, forțată și de situația sa financiară. Xavi nu mai este mulțumit de mult timp de Sergio Busquets (34 de ani), care intră în ultimele 6 luni de contract în ianuarie, astfel că i-a găsit înlocuitor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona vrea să facă un singur transfer în iarnă, Martin Zubimendi
Martin Zubimendi (23 de ani) este alesul Barcelonei, însă suma cerută de Real Sociedad pe el este enormă pentru un club cu problemele financiare ale Barcei, 60 de milioane de euro.
Închizătorul a rămas singurul de pe o listă care îl mai cuprindea pe N'Golo Kante, dar și alte nume la care s-a renunțat pe parcurs, din cauza banilor, potrivit Mundo Deportivo.
Numai că Zubimendi mai are contract cu bascii până în iulie 2027, așa că oficialii Barcelonei vor trebui să găsească o metodă de eșalonare a banilor, pentru că situația clubului nu permite plata unei asemenea sume. Vor exista și negocieri, dar în orice caz, suma este imensă.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Zubimendi, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Barcelona caută jucători pe final de contract pentru a-i transfera în vară
Barcelona mai are nevoie de întăriri, mai ales pe postul de fundaș dreapta, dar se va gândi la ele doar din vară, când ar urma să intre pe pistele Juan Foyth, Diogo Dalot, sau Thomas Meunier.
În general, Barca se va concentra tot pe jucători aflați spre final de contract, așa cum a anunțat directorul sportiv Mateu Alemany.
Etichete: barcelona , mateu alemany , martin zubimendi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...