Se întâmplă și la case mai mari. Fostul președinte al Sevillei a intrat la închisoare
05.03.2014, 11:14Fostul președinte al echipei FC Sevilla, Jose Maria del Nido, a intrat miercuri dimineață, 5 martie, în închisoare, după ce a fost condamnat, în luna decembrie a anului trecut, la șapte ani de închisoare în cazul „Minutas”. Del Nido s-a prezentat de bună voie la penitenciarul din Sevilla la ora 8:15, ora Spaniei, după ce a epuizat toate căile de amânare a momentului începerii pedepsei, printre care și o cerere de grațiere.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Del Nido a fost condamnat la șapte ani de închisoare de Judecătoria din Malaga pentru delapidare de fonduri, tăinuirea adevărului și fraudă fiscală, iar Tribunalul Suprem a confirmat hotărârea Judecătoriei din Malaga, dar l-a absolvit de acuzația de fraudă. Fostul președinte al Sevillei, de profesie avocat, a fost obligat și la plata a 2,7 milioane de euro daune către Primăria Marbella, al cărei avocat a fost timp de patru ani.
Cazul a demarat în 2006, după ce Procuratura Anticorupție s-a sesizat cu privire la faptul că avocatul a facturat 6,7 milioane de euro, în perioada 1999-2003, din bugetul Primăriei din Marbella către societăți „prietene”.
Etichete: fc sevilla , coruptie , jose maria del nido , inchisoare , 7 ani de inchisoare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...