Scrisoarea de adio a lui Valdes pentru toată suflarea Barcelonei! Portarul pleacă, după 19 ani, de pe Camp Nou
14.05.2014, 11:40Victor Valdes își ia la revedere de la clubul său de suflet, FC Barcelona, de altfel singurul pentru care a evoluat în cariera profesionistă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarul de 32 de ani nu a semnat prelungirea contractului cu trupa de pe Camp Nou și va juca pentru altă formație după ce își va încheia recuperarea după accidentare.
Valdes a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la meciul din luna martie cu Celta Vigo (DETALII AICI) și nu va mai apărea în tricoul Barcelonei.
Goalkeeper-ul a plecat în Germania, la o clinică din Augsburg, pentru a începe faza a doua a recuperării și a ținut să își exprime sentimentele pentru clubul pe care l-a reprezentat în 535 de meciuri.
În total, Valdes a evoluat 19 ani la Barcelona: 1995 - 2000 pentru grupele de juniori și 2000-2014 pentru echipa mare blaugrana.
Mai jos scrisoarea lui Valdes pentru fanii Barcelonei, colegii și conducătorii catalani:
"Vine timpul să îmi iau la revedere de la voi toți. Din păcate, aș fi vrut să o fac pe teren, dar viața este uneori crudă. În aceste momente îmi amintesc de toate lucrurile frumoase trăite la acest club minunat și de oamenii care m-au ajutat în acești ani extraordinari. Lor le dedic această scrisoare:
Lui Oriol Tort, Jose Antonio Pozanco, Juan Manuel Asensi to Ursicinio Lopez, Albert Benaiges, Antonio Olmo, Juan Carlos Perez Rojo, Pep Segura, Quique Costas, Joan Vila, Jordi Castel .. Profesorii care m-au format în cadrul La Masia. Vă mulțumesc din suflet! Fără ajutorul vostru nu aș fi ajuns în poarta echipei mari a Barcelonei!
Mulțumesc Louis Van Gaal pentru că a avut curaj să meargă pe mâna unui tânăr ca mine. El a început construcția acestui club minunat și a generației cu care am reușit atâtea performanțe.
Mulțumesc Frank Rijkaard pentru încrederea acordată. Îți voi fi recunoscător pe viață pentru că mi-ai permis să o iau pe calea gloriei și să trăiesc una dintre cele mai fericite nopți din viața mea, cea de la Paris (n.r. - Barcelona - Arsenal 2-1, Finala UCL 2006).
Mulțumesc Pep Guardiola pentru transformarea unei echipe bune într-una imbatabilă. Mi-ai arătat cum trebuie să cauți mereu motivație pentru încă și încă un titlu. Am reușit lucruri incredibile împreună.
Mulțumesc Tito! Oriunde ai fi îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine și pentru sfaturile acordate nu doar ca jucător, ci și pentru viața de zi cu zi. Nu le voi uita niciodată!
Mulțumesc tuturor colegilor cu care am avut plăcerea să împart vestiarul, care m-au făcut să mă simt important în acest grup plin de jucători valoroși și adevărate caractere!
Nu în ultimul rând, vreau să mă refer la fani, care au fost cei mai importanți oameni pentru mine în toți anii în care am evoluat pentru Barcelona. Indiferent ce s-a întâmplat, voi ați fost lângă mine și lângă echipă pentru a ne da curajul să luptăm. M-ați făcut mândru de fiecare dată când am câștigat ceva și recunoscător pentru sprijinul primit din partea voastră în momentele mai puțin bune. Fără voi nu aș fi reușit nimic!
Pentru totdeauna, Forca Barca!
Victor Valdes Arribas"
Etichete: victor valdes , transferuri barcelona , valdes barcelona , scrisoare adio valdes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...