Oficial Șansă pentru Horațiu Moldovan? O echipă care a vrut să-l transfere s-a despărțit de portarul vedetă
articol scris de Digi Sport08.05.2024, 14:45
Înainte să se transfere la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan s-a aflat pe lista unei alte formații din La Liga, Betis.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Fostul portar de la Rapid a ales să meargă în capitala Spaniei, dar nu a reușit să prindă niciun minut, întrucât Jan Oblak este titularul de drept pentru Diego Simeone. Ulterior, Betis a oficializat despărțirea de Claudio Bravo, portarul care a fost titular la Barcelona și Manchester City.
Betis a oficializat despărțirea de Claudio Bravo! Portarul va pleca la finalul sezonului
Portarul chilian Claudio Bravo a confirmat că angajamentul său cu clubul de fotbal Real Betis Sevilla, la care a ajuns în vara lui 2020 alături de compatriotul său Manuel Pellegrini, se va încheia pe 30 iunie şi a precizat, totodată, că nu se va întoarce în ţara natală pentru a-şi încheia cariera, informează EFE.
Portarul în vârstă de 41 de ani îşi va încheia astfel parcursul la clubul spaniol, cu care a câştigat Cupa Spaniei şi a obţinut trei calificări în competiţiile europene, dar sezonul actual a fost marcat de accidentări din cauza cărora a disputat doar nouă meciuri.
"Peste câteva săptămâni, contractul meu cu Betis se va încheia şi vreau să se termine cu bine. Nu am vrut să aud de nicio ofertă până nu se termină această etapă în cel mai bun mod posibil", a declarat portarul pentru postul chilian T13.
Internaţionalul chilian a adăugat că dacă va primi o ofertă care să-l "umple de entuziasm", atunci îşi va prelungi cariera, în caz contrar cariere sa va lua sfârşit, notează Agerpres.
El a mai afirmat că nu intenţionează să revină în ţara natală, pentru că nu doreşte ca apropiaţii săi ''să sufere de pe urma criticilor altora".
"Vedeţi cariera lui Arturo (Vidal) jucând la mari cluburi. Este greu pentru mulţi coechipieri să aibă o asemenea carieră. Apoi vezi că ajungi în Chile şi eşti aruncat la gunoi, aruncă în tine cu o mie de lucruri, ceea ce nu se întâmplă în alte părţi", a mai precizat Claudio Bravo.
Prin anunţul finalului său de carieră cu clubul Betis Sevilla, Bravo se alătură unui alt element de bază din vestiarul echipei antrenate de conaţionalul său Manuel Pellegrini, mexicanul Andres Guardado, care la finalul lui iunie îşi va încheia contractul după şapte sezoane, semnând un nou angajament cu Club Leon din Mexic.
Claudio Bravo şi-a început cariera la Colo-Colo, cu care a debutat în faza grupelor competiţiei Copa Libertadores în 2003, iar în 2006 a semnat pentru Real Sociedad, echipă la care a jucat opt sezoane, atrăgând atenţia Barcelonei.
Bravo a ajuns pe Camp Nou în 2014, iar după doi ani a fost transferat la Manchester City, unde a rămas până în vara lui 2020, când a fost luat de Pellegrini la Betis.
Etichete: atletico madrid , betis , claudio bravo , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...