Salvatorii lui Koeman. 5 jucători pot schimba jocul Barcelonei după pauza competițională
articol scris de Digi Sport04.10.2021, 19:29
FC Barcelona traveresează un moment nefast, dar antrenorul Ronald Koeman speră că va putea redresa situația echipei în luna octombrie.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona a câștigat un singur joc din ultimele șase, în toate competițiile, iar ultimele două jocuri le-a pierdut fără drept de apel: 0-3 cu Benfica și 0-2 cu Atletico Madrid. În luna octombrie, sub comanda lui Koeman se va baza pe cinci jucători importanți: Ansu Fati, Jordi Alba, Pedri, Sergio Aguero și Ousmane Dembele, scrie Mundo Deportivo.
Salvatorii lui Koeman. 5 jucători pot schimba jocul Barcelonei după pauza competițională
Cei cinci au fost chinuiți de accidentări în ultima perioadă, iar în această lună ar trebui să ajungă la 100% din punct de vedere fizic. Ansu Fati a înscris la primul meci oficial după aproape un an, scor 3-0 cu Levante, iar după pauză internațională sunt șanse mari să-l vedem din nou aproape de capacitatea maximă.
Jurnaliștii spanioli se așteaptă ca FC Barcelona să arate un alt joc după ce jucătorii enumerați mai sus vor reveni pe gazon cu forțe proaspete. După pauza internațională, FC Barcelona va avea trei meciuri de foc: vs Valencia (17 octombrie), vs Dinamo Kiev (20 octombrie) și vs Real Madrid (24 octombrie).
VIDEO FC Barcelona a pierdut derby-ul cu Atletico Madrid
Cum s-a descurcat FC Barcelona în acest sezon
- FC Barcelona - Real Sociedad 4-2
- Athletic Bilbao - FC Barcelona 1-1
- FC Barcelona - Getafe 2-1
- FC Barcelona - Bayern Munchen 0-3
- FC Barcelona - Granada 1-1
- Cadiz - FC Barcelona 0-0
- FC Barcelona - Levante 3-0
- Benfica - FC Barcelona 3-0
- Atletico Madrid - FC Barcelona 2-0
Joan Laporta a anunțat că Ronald Koeman rămâne la Barcelona, chiar înainte de meciul cu Atletico Madrid
Președintele Barcelonei a transmis sâmbătă că tehnicianul olandez va rămâne la conducerea tehnică a echipei:
”Koeman va continua să fie antrenorul Barcelonei. Are încrederea noastră, indiferent de ce se va întâmpla în meciul cu Atletico. Merită încrederea pentru că, mai presus de toate, este un nume mare pentru Barcelona. Va continua.
Koeman iubește Barcelona și a venit aici într-unul dintre cele mai grele momente din istoria clubului. După ce am vorbit cu el, am înțeles că are încredere în echipă, care va crește odată cu revenirea celor accidentați.
Din acel moment, vom avea mai multe soluții. Koeman e important pentru Barcelona și va continua să fie antrenorul echipei, are contract. Acum, putem doar spera că rezultatele vor reveni, sunt sigur că va face tot ce îi stă în putință pentru asta”, a declarat Joan Laporta, potrivit AS.com.
Etichete: fc barcelona , antrenor barcelona , ronald koeman , meciuri barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...