Salariu fabulos cerut de Neymar pentru a-şi prelungi contractul cu Barcelona
12.04.2016, 14:47Neymar solicită un salariu de cinci ori mai mare decât cel pe care îl câştigă în prezent la FC Barcelona pentru a-şi prelungi contractul cu gruparea de pe Camp Nou, scrie presa iberică.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
La sosirea sa la Barça, Neymar a încasat o primă de transfer de 8,5 milioane euro, conform dezvăluirilor făcute recent de Football Leaks, semnând totodată un contract pe cinci ani, care îi garanta un salariu de 9,18 milioane euro pe sezon, pentru un total de 45,9 milioane euro până în 2018.
Acordul prevede, însă, bonusuri de performanţă, care îi pot aduce brazilianului mai mulţi bani decât prevedea contractul iniţial.
Conform cotidianului AS, pentru a-şi prelungi înţelegerea cu Barca, Neymar solicită un salariu de cinci ori mai mare, în valoare de 45 milioane euro brut.
În aceste condiţii, clubul catalan s-ar putea confrunta în curând cu probleme financiare, consideră ziarul spaniol, în condiţiile în care oficialii acestei grupări negociază prelungirea contractelor celorlalte două vedete din lot: argentinianul Lionel Messi şi uruguayanul Luis Suarez, ambii cu pretenţii salariale ridicate.
Etichete: barcelona , messi , neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...