Ronaldo nu-l iartă pe Benitez: "Zidane face lucrurile mai bine"
01.02.2016, 11:48Zinedine Zidane, antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid de o lună, "face lucrurile mai bine" decât predecesorul său Rafael Benitez, a apreciat starul madrilen Cristiano Ronaldo, autorul unei triple în victoria cu Espanyol Barcelona (6-0) din campionatul Spaniei, relatează AFP.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Echipa munceşte bine, iar Zidane face lucrurile mai bine şi rezultatele se văd pe teren", a comentat atacantul lusitan pentru postul Canal+ din Spania. "Trebuia să muncim împreună mai mult, eu şi toată echipa. Acum, avem o mentalitate pozitivă. Pre-sezonul nostru nu a fost bun, cu multe călătorii. 'Zizou' a venit cu un proiect diferit şi trebuie mers pe această linie" a adăugat Ronaldo.
Prin tripla sa, "CR7" s-a alăturat catalanului Luis Suarez în fruntea clasamentului golgheterilor din Primera Division (19 goluri).
"Sunt foarte fericit pentru aceste goluri, dar mai ales pentru echipă. Golurile vin într-o manieră naturală", a mai spus Ronaldo, care nu a exclus posibilitatea ca Real Madrid (locul 3, 47 puncte) să poată reface diferenţa din clasament faţă de FC Barcelona (locul 1, 51 puncte) şi Atletico Madrid (2, 48 puncte).
Portughezul a reușit în meciul cu echipa lui Gâlcă al 39-lea hat-trick din carieră și pe cel cu numărul 35 în tricoul lui Real Madrid. Ronaldo a ajuns la 30 de goluri marcate în actuala stagiune pentru Real Madrid.
AGERPRES
Etichete: cristiano ronaldo , zinedine zidane , rafa benitez , ronaldo despre benitez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...