Ribery îl atacă pe Griezmann: "Nu e de clasă mondială"
12.10.2016, 15:45Franck Ribery nu e impresionat de evoluţiile compatriotului Antoine Griezmann la Atletico Madrid. Şi asta deşi atacantul în vârstă de 25 de ani a marcat câte 22 de goluri în fiecare din ultimele două campionate pentru echipa lui Diego Simeone, iar în actualul sezon din La Liga are şase goluri în şase meciuri jucate.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Griezmann nu poate fi numit încă un jucător de clasă mondială. Pentru asta trebuie să fie în top timp de zece, 12 sau 15 ani" , a surprins mijlocaşul lui Bayern Munchen.
Ribery nu consideră nici echipa lui Antoine Griezmann de talia formaţiei sale, deşi Atletico a eliminat-o sezonul trecut pe Bayern din semifinalele Ligii Campionilor, iar în actuala stagiune a învins campioana Germaniei, 1-0 pe Vicente Calderon, în grupele competiţiei.
"Nu e niciun dubiu că joacă bine la Atletico Madrid, însă Bayern este la un alt nivel", a mai spus fotbalistul în vârstă de 33 de ani al lui Bayern Munchen.
Antoine Griezmann se află printre candidaţii la "Balonul de Aur" din acest an după ce a jucat finala Ligii Campionilor cu Atletico şi finala Euro 2016 cu Franţa. Griezmann a fost şi golgeterul Europeanului, cu şase reuşite.
14 goluri în 38 de partide are Antoine Griezmann la naţionala Franţei
16 reuşite în 81 de jocuri are Franck Ribery în tricoul "cocoşilor"
Etichete: atletico madrid , franta , bayern munchen , ribery , griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...