Renunţă la De Gea? Navas vrea să fie titular la Real, Benitez spune că are suficiente soluţii în poartă
19.07.2015, 12:42Marele vis al verii pentru Florentino Perez a fost transferul lui David De Gea, de la Manchester United, dar poziţia fermă adoptată de Louis Van Gaal a făcut ca negocierile să fie dificile. În aceste condiţii, revenirea portarului de 24 de ani în Spania pare improbabilă, astfel că Real Madrid s-a mişcat repede şi l-a adus pe Kiko Casilla, de la Espanyol, după ce Iker Casillas a plecat la FC Porto.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În acest moment, antrenorul "galacticilor", Rafa Benitez, are de ales pentru postul de portar al echipei între Keylor Navas şi nou venitul Kiko Casilla, costaricanul plecând cu prima şansă, datorită experienţei şi a faptului că s-a numărat printre remarcaţii de la Cupa Mondială de anul trecut.
De altfel, la finalul primului amical al verii, pe care Real l-a pierdut la penalty-uri în faţa Romei, Navas, care a jucat tot meciul, nu şi-a ascuns ambiţia de a deveni prima alegere a lui Benitez.
"Vreau să fiu portarul titular şi sper să reuşesc. Am un contract de 5 ani, sunt fericit aici şi vreau să lupt şi să câştig multe trofee", a spus goalkeeperul de 28 de ani.
Întrebat despre şansele sale de a continua pe Bernabeu în cazul unui transfer al lui De Gea, costaricanul a răspuns: "Pot vorbi doar despre prezent. Deocamdată suntem doar noi. Vreau să muncesc, să-mi câştig locul şi să lupt pentru el. Asta e cel mai important pentru mine".
Navas a vorbit şi despre concurenţa cu noul venit, Casilla. "Este un portar foarte bun. Dacă Real l-a remarcat, înseamnă că are calităţi. Competiţia e bună, mereu am spus asta", a spus fostul golakeeper al lui Levante.
În ziua în care Casillas şi-a făcut debutul la noua sa echipă, FC Porto, Rafa Benitez s-a arătat mulţumit de calitatea portarilor pe care îi are la dispoziţie, fără să precizeze dacă urmează o nouă achiziţie.
"Casilla va creşte concurenţa pentru un loc în echipă . Avem suficientă calitate în poartă pentru a putea continua să muncim", a spus tehnicianul de 55 de ani.
Etichete: real madrid , rafa benitez , david de gea , keylor navas , kiko casilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...