Record istoric în La Liga. 11 titulari din 11 țări diferite
18.02.2017, 12:12Echipa Granada a avut la meciul de vineri seară cu formaţia lui Alin Toşca, Betis, 11 titulari din tot atâtea ţări (Nigeria, Maroc, Franţa, Camerun, Islanda, Spania, Mexic, Brazilia, Columbia, Uruguay, Ghana), relatează presa spaniolă, conform news.ro.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Tehnicianul Lucas Alcaraz a optat pentru mexicanul Ochoa, francezul Foulquier, camerunezul Hongla, islandezul Ingason, uruguayanul Gaston Silva, spaniolul Hector, nigerianul Uche, ghanezul Wakaso, brazilianul Andreas Pereira, marocanul Carcela-Gonzalez şi columbianul Adrian Ramos.
Granada s-a impus cu scorul de 4-1 în faţa echipei Betis, iar la final antrenorul oaspeţilor, Victor Sanchez, le-a cerut jucătorilor săi, între care se numără şi Alin Toşca, să se ducă în faţa fanilor care au făcut deplasarea pentru acest joc şi să le ceară iertare.
Betis, cu Alin Toşca integralist, a fost învinsă în deplasare de Granada, în etapa a XXIII-a a campionatului Spaniei. Au marcat Carcela-Gonzalez 18', Ramos 28', 64' şi Pereira 33' pentru Granada, penultima clasată în La Liga, respectiv Petros '75 pentru Betis (locul 13 în clasament).
În minutul 66, au fost eliminaţi Andreas Pereira de la gazde şi Matias Nahuel Leiva de la oaspeţi.
sursa: news.ro
Etichete: la liga , record , granada , betis , alin tosca , 11 nationalitati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...