Real Madrid vrea să transfere un atacant din Brazilia
articol scris de Digi Sport05.08.2023, 07:50
Real Madrid este în căutarea unui atacant, după ce Karim Benzema (36 de ani) a decis să se transfere în Arabia Saudită la Al-Ittihad.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
De altfel, și antrenorul ”Galacticilor”, Carlo Ancelotti (64 de ani), i-a cerut insistent lui Florentino Perez, președintele lui Real Madrid, să aducă la echipă un vârf de careu în această vară, care să-l facă uitat pe starul francez.
Astfel că, se pare, după mai multe săptămâni de căutări, oficialii lui Real Madrid au pus ochii pe un atacant.
Real Madrid vrea un atacant de 18 ani
Potrivit celor de la Madrid Xtra, Real este interesată să-l transfere pe Deivid Washington (18 ani) de la Santos, formație din prima ligă braziliană. Crescut în academia celor de la Santos, Washington poate juca atât pe postul de atacant central, cât și în benzi.
În acest sezon din Brazilia, Washington a marcat 6 goluri în 22 de apariții pentru Santos, în toate competițiile.
Însă, aducerea atacantului brazilian la Real Madrid s-ar putea dovedi o misiune grea, după ce, potrivit aceeași surse, pe urmele tânărului atacant s-ar afla și Chelsea, care deja ar fi înaintat o ofertă celor de la Santos pentru a-l transfera pe Washington pe Stamford Bridge. Astfel, pentru a-l aduce pe Santiago Bernabeu, ”Galacticii” trebuie să înainteze rapid o propunere formației din Brazilia.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Deivid Washington, potrivit Transfermarkt
Pe postul de atacant central, Real Madrid îl mai are în acest moment în lot doar pe Joselu (33 de ani), care a fost transferat în această vară de la Espanyol, sub formă de împrumut timp de un an.
Etichete: real madrid , santos , deivid washington
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...