Real Madrid, obligată să returneze statului spaniol aproximativ 20 de milioane de euro!
25.08.2016, 16:19Uniunea Europeană a transmis Regatului Spaniei o plângere legată de rezoluția prin care Real Madrid a primit un ajutor de la stat, care este considerat ilegal.
Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Europa League: RFS - PAOK, joi, 19:45, DGS 1
UE îndeamnă guvernul spaniol să demareze procedurile prin care să recupereze, în cel mult patru luni, suma de 18.418.054,44 de euro, cu tot cu penalități, acordată în mod ilegal de către Consiliul Local condus de primarul Ruiz Gallardon.
Potrivit sentinței Comisiei Europene, care a derulat o anchetă amplă în ultimii doi ani și jumătate, Spania a acordat în mod ilegal un ajutor de stat către Real Madrid și a încălcat astfel articoul 108, alineatul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Rezoluția Uniunii Europene, care este semnată de Comisarul de Concurență, Margrethe Vestager, cuprinde și termenul până la care Spania trebuie să dispună executarea pedepsei. Documentul oficial, care este format din 31 de pagini, cuprinde toate detaliile legate de anchetă precum și întreaga procedură.
Nu numai Real Madrid se vede obligată să returneze bani statului. Cluburile Athletic Bilbao, Osasuna Pamplona, Valencia CF, Hercules Alicante şi Elche vor fi obligate în curând să să plătească cinci milioane de euro, din cauza taxelor neplătite.
Etichete: real madrid , bani ue , real madrid bani ue , real madrid ajutor spania
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un purtător de cuvânt al platformei TikTok a respins îngrijorările formulate de Consiliul Naţional...