Real Madrid a luat decizia a doua zi, după ce Carlo Ancelotti a recunoscut că e vinovat pentru eșecul cu Atletico
articol scris de Digi Sport25.09.2023, 17:31
Carlo Ancelotti (64 de ani) a condus-o pe Real Madrid de pe bancă în derby-ul cu Atletico, scor 1-3, din etapa a șasea în La Liga.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După meci, "Don Carlo" și-a asumat înfrângerea și a lăsat de înțeles că cele două goluri venite în primele 20 de minute, care au contribuit semnificativ la eșec, au fost marcate din cauza unor decizii tactice greșite.
Șefii lui Real Madrid merg în continuare pe mâna lui Carlo Ancelotti
Totuși, antrenorul italian nu are de ce să se teamă pentru postul său, conform presei spaniole.
Șefii de pe Santiago Bernabeu au decis să îi acorde în continuare încredere deplină lui Ancelotti în acest sezon, în ciuda rezultatului și evoluției pe care Real Madrid a avut-o în derby-ul orașului.
În frunte cu președintele Florentino Perez, liderii madrileni și-ar fi dorit ca Ancelotti să mizeze pe Tchouameni în locul lui Kroos în primul 11. Însă, deși există diferențe de viziune între cele două părți, postul antrenorului nu este în pericol.
- Carlo Ancelotti mai are contract cu Real Madrid până pe 30 iunie 2024.
VIDEO cu rezumatul meciului Atletico - Real Madrid 3-1:
Etichete: real madrid , atletico , carlo ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...