Reacția fanilor lui Atletico față de cel care a ratat penalty-ul decisiv la Milano: tricoul său, cu 800% mai bine vândut
03.06.2016, 18:07Fanii Atletico Madrid i-au arătat într-un mod original lui Juanfran că nu sunt supărați pe el, deși a ratat penalty-ul decisiv la loviturile de departajare, în finala UEFA Champions League de la Milano, de pe 28 mai. Fundașul dreapta al alb-roșiilor a crescut la Academia lui Real Madrid, dar acesta nu e un motiv ca fanii să-l învinuiască pe Juanfran pentru pierderea finalei în fața rivalei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din contră, ca dovadă de afecțiune și de sprijin, fanii lui Atletico au inundat rețelele de socializare cu mesaje de îmbărbătare și de încurajare. Mai mult, aceiași fani au luat cu asalt și magazinul oficial al lui Atleti, cumpărându-și tricourile cu numărul 20 și numele fundașului inscripționat pe spate. După finala de la Milano, vânzările tricourilor lui Juanfran au crescut cu 800%, ajungându-le din urmă pe cele ale mai ”popularilor” săi colegi Fernando Torres, Griezmann și Koke.
Niciodată nu a fost un tricou al unui învins atât de popular. Asta cu atât mai mult cu cât, pe final de sezon, fanii nu se mai înghesuie să-și cumpere vechile echipamente, ci preferă să le aștepte pe cele noi, din sezonul viitor.
Juanfran și-a câștigat respectul fanilor definitiv și prin gestul făcut imediat după ratarea penalty-ului decisiv. Fundașul dreapta s-a dus la galeria lui Atletico și le-a cerut scuze fanilor, plecându-se în fața lor. Ulterior, le-a transmis un mesaj emoționant suporterilor, prin intermediul site-ului oficial al lui Atletico.
Sursa foto: Marca
Etichete: suporteri , atletico , fani , juanfran , iertare , gest superb , vanzari tricouri , penalty decisiv , 800%
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...