Reacţia Barcelonei după pedeapsa primită de Messi de la Curtea Supremă
24.05.2017, 22:27Curtea Supremă din Spania a confirmat, miercuri, pedeapsa lui Lionel Messi: 21 de luni de închisoare. După cum era de aşteptat, Barcelona a emis un comunicat prin care asigură familia starului de tot ajutorul posibil.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"În urma deciziei Curţii Supreme din Spania, pronunţată marţi, clubul îşi exprimă încă o dată susţinerea pentru Lionel Messi şi tatăl său, Jorge.
Preşedintele Josep Maria Bartomeu a contactat familia fotbalistului pentru a o asigura de întregul suport. Familia fotbalistului a fost recunoscătoare, nu doar pentru gestul făcut azi, ci pentru sprijinul de care Messi şi familia au avut parte pe parcursul procesului.
Clubul va continua să-l susţină pe Messi şi familia sa", se arată în comunicatul emis de oficialii Barcelonei, pe site-ul clubului.
Cei doi condamnaţi - Lionel și Jorge Messi - au cerut anularea sentinţei iniţiale, din iulie 2016, în timp ce acuzarea a cerut Curții Supreme să menţină condamnarea de 21 de luni de închisoare.
Chiar dacă înaintea procesului a returnat prejudiciul de 4,1 milioane de euro - sumă provenită din drepturile de imagine din perioada 2007-2009 - familia Messi nu a scăpat de pedeapsă, după ce a recunoscut acuzațiile de fraudă fiscală.
Curtea Supremă a confirmat și amenda de 2,1 milioane euro pe care fotbalistul trebuie să o plătească. Lui Jorge Messi i-a fost redus și sancțiunea financiară, de la 1,6 milioane de euro la 1,3 milioane.
Vestea a venit în săptămâna finalei Cupei Spaniei, pe care Barcelona o va juca sâmbătă, 27 mai, de la ora 22:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: barcelona , messi , messi condamnat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...