Video Exclusiv Raț revine cu Real Madrid și este cu gândul la Euro: "Niciodată nu am stat atât de mult!"
21.04.2016, 12:48Accidentat din luna noiembrie a anului trecut, Răzvan Raț este gata să revină pe teren în următoarea etapă din La Liga, atunci când Rayo o întâlnește pe teren propriu pe Real Madrid, sâmbătă, de la ora 17:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Fazele video sunt ÎN TIMP REAL pe digisport.ro și m.digisport.ro!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Răzvan Raț, care se antrenează la 100% din capacitate, speră să joace cât mai bine în Spania și astfel să prindă un loc în lotul României la Campionatul European, pe ultima sută de metri. Fundașul speră ca tricolorii să depășească faza grupelor.
"Niciodată în carieră nu am stat atât de mult. Sper să fiu în lot și apoi să intru, nu mă gândesc la Benzema sau la ce adversar voi avea. Avem foarte multe de pus la punct, o să fie un cantonament, meciuri amicale, avem toate șansele să facem un turneu bun, să surprindem și cel puțin să trecem de grupe", a spus Raț, de la Madrid, ÎN DIRECT la Digi Sport Matinal.
"Am ținut legătura cu staff-ul echipei naționale, am primit un mesaj și din partea președintelului Federației, am vorbit cu Ionuț Badea, Viorel Moldovan, Daniel Isăilă, mai puțin însă cu Anghel Iordănescu, dar nu e neapărat nevoie. Știe absolut totul despre situația mea", a adăugat internaționalul român.
Aproape campioană în Liga 1, Astra Giurgiu l-a impresionat pe Răzvan Raț: "Alibec mi se pare un jucător foarte talentat și poate să fie la Campionatul European. Sunt bucuros pentru Șumudică, Astra este o echipă care a demonstrat că este mai constantă decât celelalte".
În vârstă de 34 de ani, Raţ a suferit o ruptură parţială a tendonului muşchiului supraspinos de la umărul drept la meciul amical Italia - România, scor 2-2. El a fost operat la umăr la începutul acestui an.
50 de zile au mai rămas până la meciul Franța - România, primul al tricolorilor la Campionatul European
Etichete: rat nationala , real rayo , rat real
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...