Răsturnare de situație la Barcelona! Joan Laporta a anunțat că starul pus pe lista de transferuri nu mai pleacă
articol scris de Digi Sport12.07.2023, 16:37
Ansu Fati (20 de ani) va rămâne, în cele din urmă, la Barcelona în perioada de mercato a verii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Atât cei din conducerea clubului, cât și impresarul fotbalistului, Jorge Mendes, au încercat să îi găsească o nouă echipă acestuia, însă Fati a refuzat categoric toate variantele.
Ansu Fati rămâne la Barcelona
Anunțul rămânerii lui Fati a fost făcut de președintele Barcelonei, Joan Laporta (61 de ani). Astfel, moștenitorul tricoului lui Lionel Messi va bifa și cel de-al cincilea sezon pe Camp Nou.
"Atât cei de la echipa națională, cât și cei de aici ne spun că se îmbunătățește pe zi ce trece. Vrea să aibă succes la Barcelona. Anturajul și impresarul său vor ca el să joace mai mult, dar asta decide antrenorul.
Sperăm să îl vedem pe acel Ansu Fati care a explodat cât mai curând. Am încredere în asta și știu că și antrenorul, iar asta mă liniștește", a spus Laporta, citat de presa franceză.
- 51 de meciuri, 10 goluri și 4 assist-uri a înregistrat Ansu Fati la Barcelona, în sezonul trecut.
Ansu Fati putea ajunge în Premier League
Dintre echipele care s-au interesat de atacant vara aceasta, cea mai insistentă a fost Wolverhampton, club care are o relație foarte bună cu Jorge Mendes.
"Lupii" au făcut o ofertă oficială, de 30 de milioane de euro, pe care Barcelona ar fi fost dispusă să o accepte. Însă, mutarea a fost blocată de fotbalist, care nu ia altă variantă în calcul decât rămânerea pe Camp Nou.
Etichete: barcelona , joan laporta , ansu fati
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
În ianuarie 2025 va fi marcată cea de-a 80-a comemorare a eliberării lagărului de la Auschwitz...