Răsturnare de situație! Fotbalistul despre care Xavi a anunțat că rămâne la Barcelona: "Face diferența!"
articol scris de Digi Sport04.06.2023, 09:30
Luna trecută, în presa spaniolă a apărut informația conform căreia Barcelona vrea să îl vândă pe Raphinha (26 de ani) în perioada de mercato a verii.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Internaționalul brazilian a dezmințit public zvonurile, iar recent Xavi (43 de ani) a făcut același lucru.
Xavi garantează că Raphinha rămâne la Barcelona
În cadrul unei conferințe de presă, antrenorul Barcelonei a anunțat că Raphinha nu este de vânzare, astfel că va continua pe Camp Nou și în sezonul următor.
"Raphinha nu e pe piață. Rămâne la Barcelona și ne va ajuta mult. E un jucător crucial pentru mine, foarte important. Face diferența", a spus Xavi, conform presei britanice.
Astfel, deși spaniolii garantau că Raphinha va fi vândut pentru a facilita revenirea lui Lionel Messi, atacantul brazilian a primit un vot de încredere din partea antrenorului său.
Cifrele lui Raphinha
Extrema dreaptă a sosit la Barcelona în vara anului trecut, de la Leeds, în schimbul sumei de 60 de milioane de euro.
În primul său sezon pe Camp Nou, Raphinha a jucat 49 de meciuri, în cadrul cărora a înregistrat 10 goluri și 12 assist-uri.
- 50 de milioane de euro este cota de piață actuală a lui Raphinha, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Etichete: barcelona , xavi , mercato , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Tragedie aviatică în Coreea de Sud. Un avion cu 181 de oameni la bord, pasageri și membri ai...