Probleme pentru Carlo Ancelotti, după meciul cu Manchester City: cei trei jucători pe care nu se poate baza
articol scris de Digi Sport12.05.2023, 21:09
Carlo Ancelotti (63 de ani), antrenorul celor de la Real Madrid, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Getafe, din etapa a 34-a din La Liga.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul dintre Real Madrid și Getafe poate fi urmărit sâmbătă, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 4, pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Trei absențe importante pentru Carlo Ancelotti la meciul cu Getafe
Carlo Ancelotti a anunțat că nu se va putea baza pe serviciile lui Karim Benzema, David Alaba și Rodrygo Goes. Cei trei fotbaliști au resimțit dureri în urma duelului cu Manchester City, scor 1-1, în turul semifinalelor UEFA Champions League.
”Courtois va juca mâine. Vinicius... o să vedem daca începe sau nu (n.r. ca titular). Dar va juca mâine. Am vorbit cu el, se simte foarte bine. Vinicius este cel mai bun jucător din lume sau foarte aproape de a fi.
Vom juca un meci foarte solicitant mâine, împotriva unei echipe care se luptă pentru retrogradare, așa că voi folosi un prim 11 proaspăt și energic. Unii jucători sunt obosiți, așa că nu îi voi forța mâine.
Nu vă spun cine va juca mâine pentru că nu vreau să le dau un avantaj celor de la Getafe.
Benzema, Alaba și Rodrygo au primit câteva lovituri marți (n.r. la meciul cu Manchester City)”, a spus Carlo Ancelotti, în cadrul unei conferințe de presă.
Înaintea meciului din etapa a 34-a din La Liga, Real Madrid se află pe locul trei în clasament, cu 68 de puncte, în timp ce Getafe se află pe poziția a 18-a, cu 34 de puncte.
Clasament La Liga
Etichete: real madrid , karim benzema , carlo ancelotti , david alaba , real madrid getafe , rodrygo , accidentai real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...