Ousmane Dembele a întârziat a treia oară în mandatul lui Xavi! Unde a ajuns din nou ultimul
articol scris de Digi Sport02.12.2021, 14:29
Ousmane Dembele (24 de ani) continuă să adune abateri disciplinare la Barcelona după venirea lui Xavi (41 de ani) pe banca tehnică.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La mijlocul lunii trecute, francezul a întârziat trei minute la antrenament, iar la aproape o săptămână distanță a crezut că trebuie să se prezinte după-amiază la o altă sesiune de pregătire, când în realitate era programat dimineața.
Ousmane Dembele a întârziat a treia oară în mandatul lui Xavi! Unde a ajuns din nou ultimul
Acum, Dembele a întârziat a treia oară, în decurs de nici măcar o lună. Potrivit footmercato, francezul s-a prezentat cu aproape o oră mai târziu la cina pregătită de Barcelona în onoarea lui Pedri, care a câștigat recent trofeul Kopa, pentru cel mai bun fotbalist sub 21 de ani.
Pedri a fost primul sosit la restaurant, în jurul orei 20:10, iar la scurt timp au venit și ceilalți fotbaliști ai grupării blaugrana, printre care și Sergio Aguero, diagnosticat recent cu aritmie cariacă. Dembele a ajuns ultimul, abia pe la ora 21:05.
Ousmane Dembele trebuie să anunțe dacă prelungește sau nu cu Barcelona
Campionul mondial are o înțelegere cu echipa catalană valabilă până vara viitoare și a refuzat în repetate rânduri ofertele Barcelonei de a-și prelungi șederea pe Camp Nou.
Liderii formației blaugrana nu își permit să-l piardă gratis, mai ales în contextul problemelor financiare de la club. Astfel, potrivit Mundo Deportivo, conducerea Barcelonei i-a dat termen lui Dembele până pe 15 decembrie pentru a spune clar dacă vrea să continue sau nu în Spania.
Asta deoarece de la 1 ianuarie Dembele poate negocia cu orice echipă dorește și poate semna un precontract, urmând să i se alăture la finalul sezonului actual din postura de jucător liber de contract, fără a fi nevoie de o sumă de transfer.
Conform aceleiași surse, francezul își dorește să rămână la Barcelona, însă impresarul său încearcă să îl convingă să semneze cu echipa care oferă cel mai mare salariu.
Etichete: barcelona , ousmane dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...