O nouă problemă pentru Zidane. Un jucător ameninţă că pleacă, dacă nu e folosit mai mult
24.11.2017, 16:02Niciun moment de linişte pentru Zinedine Zidane. Pe lângă rezultatele slabe din campionat şi problemele de lot cauzate de accidentări, francezul trebuie să gestioneze şi situaţia jucătorilor nemulţumiţi de timpul petrecut pe teren.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Abia revenit după o accidentare, Mateo Kovacic ar fi avut o întâlnire cu Zidane şi ar fi cerut să joace mai multe. În caz contrat, croatul va solicita să fie transferat, susţine Don Balon.
Mijlocaşul de 23 de ani a recunoscut că în prezent este dificil să primească mai multe minute de joc, în condiţiile în care a fost forţat să ia o pauză din cauza problemelor medicale, dar aşteaptă ca lucrurile să se schimbe în lunile următoare.
Kovacic nu vrea să rămână în afara lotului Croaţiei la Cupa Mondială de anul viitor, iar pentru asta are nevoie să joace constant. Acesta este principalul motiv pentru care jucătorul transferat de la Inter Milano, în vara lui 2015, a ţinut să aibă discuţia cu tehnicianul francez.
Sursa citată notează că dacă va continua să aibă doar un rol secundar pe Bernabeu, Kovacic ia în calcul posibilitatea unei reveniri în Italia. În vară, internaţionalul croat a fost dorit de Juventus, iar acum e pe lista lui AC Milan, scrie Calciomercato.it. Rossonerii sunt dezamăgiţi de prestaţiile lui Lucas Biglia şi văd în fostul fotbalist al rivalilor de la Inter soluţia ideală pentru înlocuirea argentinianului.
În acelaşi timp, nu trebuie eliminată complet pista unei întoarceri la Inter, mai ales că cele două părţi s-au despărţit în relaţii bune.
În acest sezon, Mateo Kovacic a fost folosit de cinci ori în toate competiţiile, fără a marca vreun gol. Croatul a lipsit, însă, timp de două luni, din cauza unei accidentări la genunchi.
Etichete: serie a , real madrid , ac milan , la liga , inter milano , zinedine zidane , mateo kovacic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...