Neymar pierde şi prima etapă din La Liga. Când se va reface tridentul letal al Barcelonei
20.08.2015, 17:49Neymar s-a îmbolnăvit de oreion şi a pierdut primele 3 meciuri oficiale ale sezonului, Supercupa Europei, cu Sevilla, şi dubla manşă a Supercupa Spaniei, cu Athletic Bilbao.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Starul brazilian nu va fi pe teren nici la finalul acestei săptămâni, atunci când Barcelona va evolua tot împotriva bascilor, chiar pe "San Mames", duminică, în prima etapă a noului sezon din La Liga, ocazie pentru catalani de a se răzbuna, după ce au pierdut primul trofeu al anului.
Totuşi, mai mult ca sigur Neymar va face parte din lotul lui Luis Enrique pentru partida din runda a doua, de pe Camp Nou, cu Malaga (29 august), atunci când se va reface tridentul ofensiv Messi - Suarez - Neymar, cel mai bun din stagiunea precedentă.
Internaţionalul de 23 de ani al Selecao nu s-a mai antrenat alături de gruparea "blaugrana" de pe 7 august şi a jucat pentru Barcelona doar 60 de minute în această vară, atunci când a făcut spectacol împotriva Romei, în cadrul Trofeului Joan Gamper.
De când a venit la Barcelona, Neymar a lipsit la 30 de meciuri, în care catalanii au înregistrat 22 de victorii, 6 egaluri şi doar două înfrângeri.
51 de partide a disputat Neymar în toate competiţiile sezonului trecut: a marcat 39 de goluri şi a oferit 11 pase decisive.
Etichete: barcelona , la liga , neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...