Motivul fără precedent pentru care Gavi nu a semnat noul contract cu Barcelona
articol scris de Digi Sport08.06.2022, 07:56
Gavi (17 ani) a ajuns la un acord pentru un nou contract cu FC Barcelona, însă momentan mijlocașul nu a semnat noua înțelegere.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ibericul a reușit să impresioneze în ultima stagiune, iar în ciuda vârstei extrem de fragede, a ajuns titular și la naționala Spaniei, condusă de Luis Enrique.
Barcelona a uitat să-i trimită contractul lui Gavi
După ce s-a scris în ultimul timp că Liverpool ar putea să profite de toate negocierile dintre Barcelona și Gavi și să activeze clauza de reziliere a jucătorului în valoare de 50 de milioane de euro, se pare că în cele din urmă există o înțelegere între jucător și clubul catalan.
Totuși, anunțul oficial întârzie să apară, iar acum presa din Spania a anunțat motivul acestui lucru, unul fără precedent pentru un club atât de mare precum FC Barcelona.
Conform sursei citate, se pare că gruparea blaugrana a uitat să-i trimită jucăturului propunerea scrisă, asta după ce a căzut de acord cu el și impresarul său la discuțiile avute în ultimele săptămâni.
După ce lucrurile se lămuresc și Gavi semnează noul contract, se pare că mijlocașul va avea o clauză de reziliere de un miliard de euro, astfel catalanii dorind să aibă control total asupra viitorului său.
Înțelegerea urmează să fie valabilă pentru următorii 5 ani,
Barcelona modifică drastic structura salarială
Barcelona continuă să se confrunte cu datorii uriașe, de ordinul sutelor de milioane de euro.
Din acest motiv, conducerea clubului se vede nevoită să facă din nou schimbări la nivel de structură salarială. Președintele echipei, Joan Laporta (59 de ani), a luat o nouă măsură radicală și a impus un plafon care nu va mai putea fi depășit din sezonul următor.
Concret, conform cotidianului spaniol AS, oficialul de pe Camp Nou a fixat o limită de 10 milioane de euro pe an, sumă care nu mai poate fi depășită de niciun fotbalist care îmbracă sau va îmbrăca tricoul "blaugrana" în viitor.
În acest moment, în vestiar există trei nume care depășesc noul plafon: Gerard Pique (35 de ani), Sergio Busquets (33 de ani) și Frenkie de Jong (25 de ani). Toți trei vor primi propuneri de micșorare a salariului actual, cu până la 50%.
De asemenea, potrivit aceleiași surse, decizia îl afectează și pe Robert Lewandowski (33 de ani). Astfel, el ar urma să primească un venit anual de doar 9 milioane de euro anual la Barcelona
Etichete: contract , fc barcelona , prelungire contract , gavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...