Manchester United a trimis oferta: 70.000.000€ pentru un star de la Barcelona
articol scris de Digi Sport17.03.2025, 14:14
Aventura lui Raphinha (28 de ani) la Barcelona s-ar putea încheia în vară.

SuperLiga: Sepsi - Gloria Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
- În acest sezon, atacantul brazilian este unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei ”blaugrana”, după ce a reușit să înscrie 27 de goluri și să ofere 19 pase decisive.
Manchester United îl vrea pe Raphinha
Manchester United vrea să profite de situația financiară instabilă de la Barcelona, iar cei de la Fichajes susțin că echipa de pe Old Trafford a trimis oferta pentru Raphinha.
Ruben Amorim consideră că starul de 28 de ani s-ar plia excelent stilului său de joc, iar aventura din Anglia, de la Leeds United, îl poate ajuta pe acesta să se integreze și mai repede în echipă.
Conform sursei citate, Manchester United a înaintat o ofertă în valoare de 70 de milioane de euro pentru transferul lui Raphinha, dar catalanii au cerut timp de gândire pentru a analiza propunerea.

- 80 de milioane de euro este cota de piață a lui Raphinha, potrivit transfermarkt.com.
Barcelona face o primă ofertă pentru Andrei Rațiu
Barcelona îl monitorizează de câteva luni pe Andrei Rațiu (26 de ani), iar recent a decis să îl pună în capul listei cu variantele de fundași dreapta.

Recent, directorul sportiv Deco a obținut OK-ul antrenorului Hansi Flick, iar Barcelona s-a interesat de prețul și disponibilitatea lui Rațiu. Rayo a transmis, însă, inclusiv public, că cine îl vrea pe "Sonic" trebuie să îi achite clauza de 25 de milioane de euro.
Șefii Barcelonei au reflectat și au decis că nu vor să achite suma întreagă. În schimb, s-au gândit la o soluție: potrivit presei catalane, cei de pe Camp Nou vor trimite o ofertă în care îl vor include și pe Pablo Torre, pe lângă o sumă sub clauza menționată.
Ideea e ca Torre, mijlocaș ofensiv de 21 de ani, să fie împrumutat întreg sezonul 2025/2026, fără nimic la schimb. Tânărul are 4 goluri și 3 assisturi în acest sezon, cifre foarte bune în contextul în care a jucat doar 12 meciuri.
În cazul în care Rayo refuză, Barcelona e dispusă să pluseze și să îl includă și pe unul dintre Gerard Martin sau Ansu Fati, tot sub formă de împrumut.
Etichete: premier league , barcelona , transfer , la liga , manchester united , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Urmașii politici ai lui Călin Georgescu sunt încă indeciși ce vor face la alegerile prezidențiale...