”Așa am câștigat!” Lamine Yamal a dezvăluit cum a reușit Barcelona să facă ”remontada” în derby-ul cu Atletico
articol scris de Digi Sport17.03.2025, 20:04
Barcelona a reușit să câștige derby-ul cu Atletico Madrid, scor 4-2, în cadrul etapei a 28-a din La Liga.

MEDIA: Fotbal Club, marți, 19:30, DGS 1
MEDIA: Digi Sport Special, marți, 21:30, DGS 1
Golurile partidei au fost marcate de Julian Alvarez (minutul 45) și Alexander Sorloth (minutul 70), pentru gazde, respectiv Robert Lewandowski (minutul 72), Ferran Torres (minutele 78, 90+8) și Lamine Yamal (minutul 90+2), pentru oaspeți.
Lamine Yamal, după Atletico Madrid - Barcelona 2-4: ”Din furie și neputință am scos la iveală cea mai bună parte a noastră”
Lamine Yamal (17 ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, în victoria obținută de catalani pe ”Metropolitano”.
Starul ”Blaugrana” a punctat, în prelungirile partidei, golul prin care Barcelona reușea să o întoarcă pe Atletico, după ce madrilenii au condus cu 2-0.
După meci, Yamal a transmis faptul că fotbaliștii catalani s-au ambiționat la maximum în ultimele 20 de minute ale jocului, după ce elevii lui Hansi Flick au arătat că sunt neputincioși în fața apărării lui Diego Simeone, în primele 70 de minute.

”Sunt foarte fericit de victorie. Cele trei puncte au fost foarte importante. La final, eram cu toții în vestiar și ne distram împreună. Suntem foarte fericiți.
Din furie și neputință am scos la iveală cea mai bună parte a noastră. Așa am câștigat! Golul lui Robert a fost foarte important, dar la fel de important a fost și golul lui Ferran.
Știam că dacă voi marca, va fi într-un meci important, dar nu-mi pasă dacă înscriu în jocurile pe care echipa le câștigă. Importantă e victoria.
La reușita mea, din moment ce mingea era pe cealaltă parte, l-am văzut pe Gallagher cum se îndepărta de mine, apoi am decis să intru un pic în centru și să trag.
Victoria în fața lui Atletico astăzi este o adevărată reușită pentru noi. Mă bucur că am revenit pe primul loc în campionat”, a declarat Lamine Yamal la finalul partidei, potrivit Marca.
VIDEO cu golul marcat de Lamine Yamal, în Atletico Madrid - Barcelona 2-4
Clasament La Liga

VIDEO cu rezumatul meciului Atletico Madrid - Barcelona 2-4
Etichete: atletico madrid , barcelona , lamine yamal , video atletico madrid - barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Președintele rus Vladimir Putin cere suspendarea tuturor livrărilor de arme către Ucraina în timpul...