Lovitură de teatru în cazul noului antrenor al Barcelonei? Pe cine au contactat şi ce salariu uriaş îi oferă
20.03.2017, 17:28Barcelona pare că s-a decis asupra antrenorului pe care vrea să îl aibă din sezonul viitor. As anunţă astăzi pe prima pagină că oficialii de pe Camp Nou i-au făcut deja o ofertă de 8 milioane de euro/sezon lui Massimiliano Allegri, antrenorul lui Juventus.
Europa League: FCSB - Midtjylland, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Manchester United - PAOK, joi, 22:00, DGS 2
În urmă cu mai puţin de o lună, Luis Enrique a dezvăluit că nu îşi va prelungi contractul scandent cu formaţia catalană, prilej pentru presa spaniolă să speculeze pe seama succesorului. În ultima perioadă s-a vorbit intens despre posibilitatea ca Juan Carlos Unzue - secundul clubului - să îi urmeze celui poreclit Lucho, după modelul Guardiola - Tito Villanova, dar şi despre Sampaoli sau Valverde.
Şi, totuşi, conform sursei citate, alegerea este alta, board-ul Barcelonei încercând să facă tot posibilul pentru a-l aduce pe Allegri. Acestuia i se oferă un salariu extrem de tentant - 8 milioane de euro -, dar şi promisiunea unui buget de transferuri generos, fiind de aşteptat ca formaţia să fie reconstruită, măcar pe faza defensivă.
De trei ani la Juventus, Allegri nu doar că a câştigat campionatul în fiecare an, dar a dus-o pe "Bătrâna Doamnă" până în finala Ligii Campionilor (pierdută, scor 3-1, chiar în faţa Barcelonei). Acum, tehnicianul italian îi va întâlni chiar din sferturile Ligii pe "extratereştri", într-o confruntare văzută de mulţi drept o adevărată finală (alături de Real - Bayern).
Allegri pare să încheie un ciclu la Juve, în ultima perioadă discutându-se de alt gigant al Europei care îl curtează insistent: Arsenal. Oficialii englezi îl văd drept înlocuitorul perfect pentru Wenger, însă perspectiva antrenării Barcelonei pare să fie decisivă în alegerea acestuia.
De menţionat că, potrivit sursei citate, cele două părţi s-au întâlnit deja şi au discutat pe seama unui contract valabil pe trei ani, astfel că premisele să se ajungă la un acord sunt destul de mari.
Etichete: barcelona , nou antrenor barcelona , barcelona nou antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cu puțin înainte de alegeri, la insistențele Kamalei Harris, echipa de campanie a intrat în jocul...